Operațiunea Jupiter. Descinderi la zeci de persoane și firme: Achiziții fictive de peste 20 de milioane de lei

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 30-05-2024

Actualizat: 30-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video

Percheziții mamut la peste 20 de persoane fizice și juridice, acuzate de evaziune fiscală. Poliţiştii şi procurorii efectuează, joi, peste 20 de percheziţii în Bucureşti şi în două judeţe în mai multe dosare penale în care se investighează fapte de evaziune fiscală, cauzând în acest mod bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 4,8 milioane de lei.

 

"În cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, joi, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală, pun în aplicare 22 de mandate de percheziţie", informează IGPR, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Activităţile se desfăşoară la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dolj, în două dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, menţionează sursa citată.

"În cauză sunt efectuate cercetări faţă de 21 de persoane, care, în perioada 2019 - 2022, în calitate de administratori ai 13 societăţi comerciale, din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, ce au ca obiect de activitate prestarea de servicii de pază, ar fi dispus înregistrarea în documentele contabile ale societăţilor a unor achiziţii fictive, de aproximativ 22,5 de milioane de lei, de la 11 societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, cauzând în acest mod bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 4,8 milioane de lei", se precizează în comunicat.

În cazul uneia dintre societăţi, în perioada martie 2022 - martie 2023, reprezentanţii acesteia ar fi reţinut şi nu ar fi plătit către bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, în valoare cumulată de aproximativ 2,6 milioane de lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri