Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operaţiunea 'Poseidon 2020' - O navă a Poliţiei de Frontieră Române va supraveghea frontierele Europei din Marea Egee

www.ziuaconstanta.ro
navă Garda de Coastă

O navă a Poliţiei de Frontieră Române va participa la operaţiunea “Poseidon 2020”, organizată de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă , iar timp de trei luni va supraveghea frontierele Europei din Marea Egee.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în perioada 18 mai – 14 august, Poliţia de Frontieră Română va participa, conform angajamentelor asumate de România ca stat membru al UE, la Operaţiunea „Poseidon 2020", organizată sub egida FRONTEX, prin detaşarea navei maritime de patrulare MAI 1103 – proiect P-157 din cadrul Gărzii de Coastă, potrivit news.ro.

Citește și: Mutare explozivă anunțată de Marcel Ciolacu: Parlamentul nu va intra în vacanță; răsturnarea Guvernului e o variantă .

Nava maritimă de patrulare a Poliţiei de Frontieră Române şi cele două echipaje aflate prin rotaţie la bordul acesteia vor îndeplini misiuni de patrulare, supraveghere, de căutare şi salvare în Marea Egee timp de trei luni, alături de mijloacele tehnice şi echipajele celorlalte state membre U.E. participante la operaţiune.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune, Poliţia de Frontieră va detaşa în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu doi ofiţeri de legătură, care vor menţine permanent legătura între nava maritimă detaşată de P.F.R. pe teritoriul Greciei şi Centrul Operaţional de Coordonare al I.G.P.F, precum şi între nava maritimă şi reprezentanţii Sectorului Operaţiuni Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX.

Nava a plecat în misiune pe data de 18 mai, din Portul Mangalia, de la sediul Grupului de Nave Mangalia.

Citește și: Ion Cristoiu concluzionează: 'Ungurul Kelemen ar fi un preşedinte al României infinit mai bun decât neamţul Iohannis'

Obiectivul principal al Operaţiunii Comune "Poseidon 2020" este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene.

Scopul este derularea de măsuri comune pe linia gestionării fluxului migraţionist la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, intervenţia în cazurile de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue), creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile implicate în operaţiune, precum şi un schimb eficient de experienţă şi de bune practici între poliţiştii de frontieră europeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.