Denunțul Elenei Udrea împotriva lui Florian Coldea a suscitat o adevărată dezbatere în spațiul public. În opinia lui Ion Cristoiu, DNA a procedat corect prin decizia de a nu deschide o anchetă pe baza acestui denunț. Jurnalistul susține, de asemenea, că Elena Udrea asta a și urmărit pentru că în caz contrar acesta fie ar fi putut fi interpretat ca un autodenunț, fie ar fi fost considerat fals. Stratagema lui Udrea a constat, mai spune Cristoiu, în aceea că a pariat pe respingerea de către DNA tocmai pentru a putea spune că i s-a confirmat teza despre atotputernicia lui Florian Coldea.
„Bag seamă că respingerii de către DNA a denunțului Elenei Udrea împotriva lui Florian Coldea, director interimar al SRI, a primit, din partea unor confrați, semnificația unei confirmări a alegațiilor Elenei Udrea: România e condusă de Florian Coldea, nu de SRI, evident. Serviciul e bun – zice Elena Udrea – drept pentru care DNA s-a temut să deschidă împotriva celui acuzat o anchetă...
Sunt însă înainte de toate un prieten al adevărului și, în această postură, susțin că DNA a procedat corect. Nu numai pentru că Elena Udrea n-a venit să-și susțină denunțul, dar și, dacă denunțul s-a rezumat la textul spus în toate spovedaniile, el nu era bun nu numai de anchetat, dar nici măcar de publicat.
Sunt convins că Elena Udrea, avocată, printre altele, a făcut în așa fel încît denunțul să fie respins. Asta deoarece, ea n-a urmărit, ca și în cazul altor acuzații, luarea în serios de către DNA. Persoană inteligentă, Elena Udrea știa că un denunț astfel făcut încît să fie luat în serios de DNA ar fi însemnat următoarele pericole:
1. De a fi considerat un autodenunț. Din prezentarea denunțului am înțeles că Elena Udrea spunea că Dorin Cocoș i-ar fi spus că, dînd curs unei cereri a lui Florian Coldea, i-a dus lui Sebastian Ghiță 500.000 de euro nu cu titlu de împrumut, ci pentru a nu-i mai fi dați înapoi niciodată. 500.000 de euro e, cel puțin pentru mine, care trăiesc din ce-am scris și ce scriu, o sumă exorbitantă. Cum să credem că un om de afaceri, inclusiv unul cu bani din corupție, la ordinul cuiva – indiferent cine ar fi acesta – ia 500.000 de euro și-i dă unei persoane străine fără pretenția de a-i fi returnați? Ar fi o singură excepție: Dacă banii nu sunt ai lui, el, Dorin Cocoș fiind o firmă paravan pentru banii altora sau ai SRI. În acest caz, Elena Udrea, care spune c-a aflat în octombrie 2014, trebuia să facă denunț încă de pe atunci. Dar nu la DNA, ci la Parchetul Militar.
2. De a fi verificat și, prin asta, dovedit fals. Elena Udrea a pariat pe respingerea de către DNA tocmai pentru a putea spune că i s-a confirmat teza despre atotputernicia lui Florian Coldea”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.
Comentează