De câteva zile nu mai este și nu va apărea niciodată printre noi Vasile Paladean. Amabil cu toată lumea, era și un bun prieten al ziariștilor. Dacă afla de vreun caz interesant, sau nu aveam transport să ajungem la vreun eveniment important, se oferea să ne ducă cu mașina sa. Nu uit un început de noiembrie 2011, când m-a ajutat să ajung la Ion Bodnaraș, un moș de 102 ani din satul său natal. Cu amabilitatea-i proverbială, s-a oferit să mă însoţească cu prima ocazie până la fostul său vecin. Şi a dat Dumnezeu să alegem chiar după amiaza zilei Sfântului Dumitru, când şi Preşedintele ţării a binevoit să facă o escapadă la Cernăuţi. Distanţa de câteva minute până la Ostriţa a durat vreo două ore, maşina lui Vasile Paladean făcând înconjurul pe poteci de câmp şi săltând prin zeci de gropi până am fost lăsaţi de miliţienii postaţi la toate colţurile să ieşim la drumul mare, special netezit, ca pe palmă, să bucure privirile înaltului oaspete.
Mai înainte a fost o zi din preajma Crăciunului când ne-am înfundat în zăpadă pe drumul spre Biserica din Mogoșești, unde vroia să ajungă folkistul Florin Săsărman, sosit la noi să ne colinde. Ne-am întors la Ostrița, la casa unei surori de-ale sale, întâlnirea cu interpretul de la Cluj-Napoca prilejuindu-i o surpriză extraordinară nepoatei Delia Rață, pe atunci o firavă copilă visătoare să ajungă artistă. Nu prea știam, nu ne interesam ce profesie are, ce lucrează, cum își câștigă pâinea cea de toate zilele. Pentru noi toți, români din Cernăuți, din Ostrița sa natală, din alte sate românești, Vasile Paladean era maestrul fotograf, eu îi mai spuneam și magul vânător de clipe. Rar se întâmpla să-l întâlnim fără a primi vreo poză de la el, în care ne regăseam la sărbătorile noastre naționale, întruniri prietenești, în miezul unor evenimente de respirație românească. Îl numeam cu drag „maestru”, ne bucurăm când îl întâlneam la vernisaje de fotografii – ale sale sau ale prietenilor din România și colegilor ucraineni, membri ai clubului ”Pozitiv” din Cernăuţi. Nu ne feream când îndreapta spre noi nelipsitu-i însoţitor – aparatul fotografic. Eram siguri că vom apărea în imaginile sale frumoşi şi luminoşi, chiar mult mai frumoşi decât suntem în realitate, căci fiind el însuși un suflet bun, era mereu obsedat de dorinţa de a face lumea mai bună printr-o simplă apăsare pe butonul aparatului fotografic. Calitatea ce-l marca pe Vasile Paladean era talentul de a pune în valoare frumuseţea lăuntrică a omului. Ca un adevărat mag, el adauga nuanţe agreabile chipurilor surprinse, le atribuia ceva din limpezimea unei dimineţi de Florar, o aură neobservată de ochii nepoetici.
Doar unui neiniţiat i se pare lucru uşor şi simplu pasiunea căreia Vasile Paladean i se consacra încă dintr-un alt secol, când la Ostriţa sa natală nici de lumină electrică nu se pomenea. Legând o colaborare frățească cu Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Fotografilor Profesionişti din România, Vasile Paladean a adus la Cernăuți arta sa fără de frontiere, mesajele fotografiilor sale unind inimi de diferite naționalități. Ne reprezinta cu cinste în faţa altor neamuri, el fiind respectat mai cu seamă în mediul artiştilor fotografi ucraineni, care mărturiseau că au văzut România cu ochii lui Vasile Paladean și au îndrăgit-o cu inima lui.
De la Vasile Paladean avem o adevărată galerie a chipurilor de oameni cuminţi, îngânduraţi, talentați. La una din expoziții, am dat mâna cu poeta şi interpreta populară Gheorghina Pascal din Ropcea. Stătea în faţa unui portret, din care ne privea aceeaşi şi totodată altă Gheorghină – înnobilată de o aură binecuvântată. Mai sus, dintr-un câmp cu flori din Valea Cosminului, ne zâmbea soţia fotografului, Claudia – doamna care a acceptat și încurajat pasiunea bărbatului, liniştindu-l când îl vedea încins în frământări. E şi meritul ei că oamenii, păsările, orice vietate din imaginile lui Vasile Paladean iradiază fluizii fericirii. Înzestrat cu harul de a fixa fracţiuni de secundă, a focalizat în lumină un zâmbet, o privire, o uimire, arta sa exprimând adevărul. De aceea, mai mult decât pe peisaje şi compoziţii statice, a puns preţ pe chipuri omeneşti, pe expresiile lor, care îl fac pe privitor să rămână vrăjit în faţa imaginilor şi să comunice, de la inimă la inimă, cu minunile lumii. (Maria TOACĂ, Cernauti)
Comentează