Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opoziția a 'explodat' după mișcarea Jandarmeriei la DIICOT: 'Crima organizată dă o lovitură de stat în România'

Inquam Photos / Octav Ganea
jandarmi gaze

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri, după ce Jandarmeria a sesizat DIICOT cu privire la mitingul din 10 august, că nu există nicio explicație rațională pentru care o instituție să ajungă la acest demers, crima organizată ajungând să dea o lovitură de stat în România.

„Consider că în România crima organizată dă o lovitură de stat. Putem constata lesne cum un clan mafiot de la Teleorman, unde intră condamnați, anchetați, asociații și interpușii acestora, utilizează în mod nedemocratic și ilegal instituții ale statului român în lupta lor cu legea și cu cetățenii. Altfel nu există nicio explicație rațională cum o instituție condusă de un fidel al domnului Liviu Dragnea și a doamnei Carmen Dan, după violențele nejustificate împotriva românilor din 10 august, îndrăznește să afirme că 100.000 de oameni au venit în Piața Victoriei pentru a ocupa o clădire goală, cu primul-ministru plecat în concediu”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, în Parlament.

Aceasta a susținut că e nevoie ca instituțiile să ia atitudine.

George Maior dă cărțile pe față și vorbește despre relația cu Dragnea: 'Nu înțeleg de ce aș fi inamicul public nr. 1'

„Cred că o asemenea situație, de o asemenea gravitate, nu mai poate fi cosmetizată. În România, crima organizată dă o lovitură de stat, pervertind instituții care nu mai acționează conform legii, care încearcă să abată atenția de la încălcarea legii și care încearcă să îngreuneze aflarea adevărului. Consider că este nevoie de o reacție oficială a instituțiilor care încă mai există în România, care mai au demnitate și onoare și care mai consideră că mai au o țară de apărat”, a adăugat Turcan.

Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august, sesizarea vizând infracțiuni împotriva ordinii constituționale, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Direcției.

Sesizarea a fost înregistrată marți și a fost făcută de Jandarmeria Română, iar faptele se referă la infracțiuni împotriva ordinii constituționale, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Acțiunile împotriva ordinii constituționale sunt cuprinse în articolul 397 din Codul Penal, mai exact: "(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

Dialog Gorghiu-Maior: Ce știți de vizita plătită a domnului Dragnea în SUA? / Am informat acasă că nu sunt invitați în calitate oficială lideri străini

Jandarmeria Română este condusă actualmente de Ionuț Cătălin Sindile, împuternicit de ministrul Carmen Dan în această funcție, dupa ce mandatul fostului șef, Sebastian Cucoș, care era la rându-i împuternicit, a expirat.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat, marți, în Parlament, că a depus la DIICOT o „acţiune” prin care expune evenimentele petrecute la protest.

"În plus, am depus la parchetul competent, la DIICOT, o acțiune prin care expunem toată înlănțuirea de evenimente și fapte, particularitățile acestei acțiuni de protest, și am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziția organelor judiciare cu orice alte probe sau înscrisuri pe care dânșii consideră sau ne solicită să le punem la dispoziție”, a declarat Dan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.