Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opoziţia devoalează planurile celor din coaliţie: Ultimatum pentru Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu

Inquam Photos / Octav Ganea
Dragnea Tariceanu

Partidul Naţional Liberal remarcă abordarea constructivă şi deschiderea pentru implicarea directă a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în dezbaterea privind modificările aduse Legilor Justiţiei şi îndeplinirea recomandărilor MCV. "Cu această ocazie, planul ticluit de majoritatea PSD-ALDE pentru compromiterea independenţei Justiţiei a devenit cu mult mai dificil de dus la îndeplinire. Aceasta deoarece liderii coaliţiei PSD-ALDE nu vor mai putea apela la artificii prin care să găsească ţapi ispăşitori pentru semnificaţia dată la nivel european propriilor acţiuni. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a demontat fără drept de apel teza vehiculată atât de Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, cât şi de Viorica Dăncilă referitoare la dezinformarea oficialilor europeni în legătură cu situaţia din România. Totodată, contrar campaniei agresive duse de grupurile de interese ale PSD-ALDE pentru discreditarea sistemului de Justiţie, inclusiv prin mass-media, realitatea a fost confirmată o dată în plus de oficialul Comisiei Europene: România are un sistem judiciar funcţional, independent şi eficient, iar nu politicienii sunt cei care trebuie să facă ordine în Justiţie atunci când apar erori", se arată într-un comunicat al PNL transmis Agerpres.

Citește și: Simona Halep le-a luat fața adversarelor în 2018: Ce loc ocupă în topul câștigurilor din circuitul feminin și ce titlu a câștigat

În comunicat se arată că a devenit cu mult mai clar faptul că premierul Viorica Dăncilă i-a indus în eroare pe români atunci când a afirmat că a primit asigurări de la nivelul Comisiei Europene asupra faptului că Mecanismul de Cooperare şi Verificare va fi ridicat în acest an. "Frans Timmermans a subliniat în clar faptul că finalul anului 2018 este o ţintă şi nu un simplu termen, totul depinzând de modul în care autorităţile de la Bucureşti înţeleg să-şi îndeplinească obligaţiile", se arată în comunicat.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, categoric în faţa contestatarilor: 'Eu nu CEDEZ' / VIDEO

Potrivit sursei citate, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a confirmat de asemenea necesitatea consultării Comisiei de la Veneţia în privinţa Legilor Justiţiei, solicitare făcută de PNL atât la finalul anului trecut, cât şi în debutul acestui an. "Practic, toată lumea a putut să constate că poziţiile constante exprimate de Partidul Naţional Liberal coincid cu abordarea europeană, în vreme ce PSD-ALDE se află la polul opus. Acum, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu trebuie să se decidă dacă sunt pro-europeni sau anti-europeni", menţionează PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.