Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat opt cetăţeni din Turcia care, ajutaţi de un belgian, au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria, a informat, joi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat ITPF Orada, în acţiunea ilegală, grupul de migranţi a fost ajutat de un cetăţean belgian care, în prezent, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Cei opt bărbaţi au fost surprinşi marţi seară, în jurul orei 21,00, în timp ce se deplasau pe jos către frontiera cu Ungaria, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, în dreptul localităţii Tămăşeu.
Cei opt cetăţeni străini au fost preluaţi şi transportaţi la sediul Sectorului P.F. Borş pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din opt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
Extinzând cercetările şi din declaraţiile celor opt, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul a fost transportat în zona de frontieră de un bărbat, care urma să îi preia de pe teritoriul ţării vecine. Astfel, la scurt timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Săcuieni, pe sensul de ieşire din ţară, a fost depistată persoana în cauză, un cetăţean belgian, în vârstă de 47 de ani, şofer al unui microbuz. În urma verificărilor şi a declaraţiilor celui în cauză, s-a stabilit faptul că acesta transportase cetăţenii turci până în apropierea frontierei, urmând să îi aştepte pe teritoriul Ungariei de unde să îi ducă într-un stat din Vestul Europei.
În ceea ce priveşte cetăţenii turci, s-a mai stabilit faptul că aceştia figurează ca fiind înregistraţi în Centrele de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din România.
"În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei opt turci. Totodată, şoferul belgian este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii pentru trafic de migranţi, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun," informează, în comunicat, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, Loredana Chifor.
Opt cetăţeni turci, care se deplasau pe jos spre Ungaria, descoperiţi la 200 de metri de graniţă
Explorează subiectul
Articole Similare

33
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Vărăști: 'Ați venit în număr atât de mare și sunteți prezenți astăzi, știind că Duminica aceasta are o însemnătate aparte'
33

25
TAROM organizează curse speciale pentru repatrierea cetățenilor români din Orientul Mijlociu
25

1.533
MAE anunță prima repatriere din zona de conflict: 300 de români, în curs de evacuare; Autoritățile încă nu cunosc numărul exact al conaționalilor din EAU
1.533

895
Rezultate LOTO – Duminică, 1 martie 2026. Numerele extrase și reporturile uriașe puse în joc
895

21
Cât plătesc românii anul acesta pe mărțișoare. Târgurile sunt pline de modele pentru toate gusturile
21

65
Trei persoane, printre care un copil de 3 ani, rănite într-un accident rutier pe DN 1
65

99
O maşină a luat foc după ce a intrat în gardul unei gospodării; Două femei - transportate la spital
99

5.111
Criza bate la ușa Europei. MApN, reacție după rachetele iraniene spre Cipru
5.111

84
Trafic oprit pe DN 7, după ce un camion a intrat într-un şanţ; şoferul a fost rănit grav
84

87
Anchetă a poliţiştilor după descoperirea unui bărbat decedat într-un apartament din Pechea
87

76
Incendiu într-o garsonieră dintr-un bloc: 10 persoane au fost evacuate
76

87
Traversare clandestină pe Prut: Migranți bengalezi, prinși după ce au trecut cu o barcă gonflabilă, sprijiniți de călăuze din România și R. Moldova
87

125
Ţărnea, MAE: Situaţia în Orientul Mijlociu, în continuare tensionată. Cetăţenii români să rămână în locurile unde se află în siguranţă
125

















Comentează