Opt persoane, bănuite de implicare în atentatul de la Sankt-Petersburg, au fost arestate, a anunţat joi Comitetul rus de anchetă, transmite AFP. "Şase persoane au fost arestate la Sankt-Petersburg şi două la Moscova, pentru implicarea lor în atentat", a precizat Comitetul, într-un comunicat.
Aceste arestări, primele de după atentat, au fost efectuate în cadrul unei "anchete complexe" a FSB (serviciul de securitate) şi a ministerului de Interne, a precizat comitetul. Anchetatorii au confiscat de la domiciliile celor arestaţi un "dispozitiv exploziv identic celui descoperit la staţia de metrou Ploşciad Vosstania din Sankt-Petersburg", dezamorsat la timp luni, precum şi arme de foc şi muniţii, potrivit aceleiaşi surse.
Cele opt persoane nominalizate în comunicat poartă prenume şi nume din Asia centrală. Presupusul autor al atentatului, Akbarjon Djalilov, era născut în regiunea Och, din sudul Kârgâzstanului. Joi dimineaţa, FSB anunţase dezamorsarea unui "dispozitiv exploziv artizanal" într-un imobil din estul Sankt-Petersburgului, fără a da mai multe detalii. Anchetatorii au anunţat de asemenea confiscarea unor "obiecte importante pentru anchetă" la domiciliul unor "cetăţeni ale unor ţări din Asia centrală care erau în contact cu Akbarjon Djalilov", conform Agerpres.
Paisprezece persoane au fost ucise şi 50 au fost rănite în atacul de luni cu bombă din metroul din Sankt Petersburg. Anchetatorii ruşi au anunţat că atacatorul prezumtiv al atentatului a fost Akbarjon Djalilov, în vârstă de 22 de ani, de origine kârgâză, care a plasat de asemenea o altă bombă într-o a doua staţie de metrou.































Comentează