DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Opus Land va investi în acest an 29 milioane de euro în proiectul Cosmopolis

imobiliare complex

Dezvoltatorul Opus Land va investi în acest an 29 milioane de euro în proiectul Cosmopolis, cu aproximativ o treime mai mult comparativ cu investiția derulată în 2020, anunță SVN Romania, consultantul imobiliar și agentul proiectului, potrivit Mediafax.

Aproximativ 500 de noi locuințe se vor adăuga în 2021 celor peste 4.100 deja finalizate în cadrul Cosmopolis. Dintre acestea, aproximativ jumătate vor fi reprezentate de vile. În plus, va fi continuată dezvoltarea infrastructurii generale a proiectului, prin adăugarea de noi facilități sau extinderea celor deja existente. Cea mai importantă va fi reprezentată de extinderea strip mall – ului deja existent în cadrul Cosmopolis, acesta urmând să își tripleze practic suprafața la 14.000 de metri pătrați închiriabili.

Infrastructura rutieră a proiectului, care numără deja zeci de kilometri de drumuri, va continua să fie extinsă și în 2021, clădirea în care va funcționa școala primară de stat a fost deja finalizată și predată către autorități iar în acest an vor fi amenajate noi zone verzi și minimum 12 noi piscine, care se vor adăuga celor 35 deja existente în cadrul Cosmopolis.

În 2020 au fost încheiate 488 de tranzacții noi în cadrul Cosmopolis, obiectivul de vânzări pentru acest an fiind de aproximativ 500 de unități. Prețurile în cadrul proiectului pornesc de la 51.500 de euro + TVA pentru studiourile duble (56 de metri pătrați construiți) și de la 99.400 de euro + TVA pentru vilele cu etaj (99 de metri pătrați construiți).

Comunitatea din cadrul Cosmopolis numără în prezent peste 11.000 de locuitori și este estimată să ajungă la peste 13.000 de persoane la finalul anului 2021. Investițiile totale realizate în Cosmopolis până în acest moment se ridică la peste 350 de milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.