Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orchestra Română de Tineret la Hamburg şi lansarea de presă la Berlin a Festivalului George Enescu

http://www.telegrafonline.ro
Festival George Enescu

Concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea va avea loc la 20 august, ora 11.00, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein. La 22 august, la Ambasada României din Berlin, va fi organizată o conferinţă de presă susţinută de noul director artistic al Festivalului „George Enescu”, Cristian Măcelaru, alături de directorul Artexim, Cristina Uruc, care are drept scop prezentarea ediţiei 2023, potrivit news.ro.

Revenirea la ElbPhilharmonie este o bucurie pentru Orchestra Română de Tineret, un punct de referinţă în biografia oricărei mari orchestre, în afara celebrităţii artistice a clădirii, însăşi construcţia ei fiind aparte, inima clădirii Elbphilharmonie, marea sală de spectacol cu 2.100 de locuri, fiind concepută după principiul plasării scenei în mijlocul sălii, cu audienţa aflată în spaţii terasate.

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea, va avea în program George Enescu - Rapsodia nr. 1 în la major şi Rapsodia nr. 2 în re major, op. 11 şi Johannes Brahms - Şapte dansuri ungare, iar ca lucrare solistică, în interpretarea violonistei coreene Suyoen Kim, Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Joseph Joachim.

În prezentarea concertului, se subliniază faptul că Orchestra Română de Tineret  aduce împreună cei mai talentaţi muzicieni români, pentru a promova excelenţa muzicală şi creativitatea printr-un program educaţional unic, ansamblul bucurându-se de succes în turneele pe care le-a întreprins începând din 2012 pe mari scene din Europa, Statele Unite ale Americii şi Asia.

La scurt timp după înfiinţarea sa, în 1986, Schleswig-Holstein Musik Festival (SHMF) a ajuns unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume. În locul renumitelor concerte programate în săli de concerte şi teatre de operă obişnuite, multe dintre evenimente au loc în castele sau hambare, în cele mai spectaculoase biserici din Schleswig-Holstein şi chiar în locuri neobişnuite precum docuri sau hale industriale.

Din 1996 până în 2013, conceptul artistic al SHMF a fost acela de a alege câte o ţară pentru fiecare an şi de a-i pune în valoare muzica şi cultura, mergând din Finlanda în Japonia, sau din Statele Unite în Rusia. Odată cu venirea noului director, festivalul şi-a schimbat orientarea, în 2014 propunându-şi să pună în valoare câte un compozitor în fiecare an. De atunci, festivalul a fost dedicat unor retrospective componistice Felix Mendelssohn, Piotr Ilici Ceaikovski, Joseph Haydn, Maurice Ravel, Robert Schumann sau Johann Sebastian Bach, anul acesta compozitorul sărbătorit fiind Johannes Brahms.

Înaintea plecării în acest turneu, Marin Cazacu, managerul Filarmonicii George Enescu şi iniţiatorul proiectului Orchestrelor de Tineret ale României declara: „Au trecut trei ani de când am fost prima oară aici, la Elbphilharmonie, iar revenirea noastră într-un timp atât de scurt este extrem de onorantă. De data aceasta, programul nostru pune în valoare doi mari compozitori, Enescu şi Brahms, creatori între care există o importantă conexiune. Enescu a fost influenţat în tinereţe de Johannes Brahms, de creaţia sa, iar în acest program, numitorul comun este sursa de inspiraţie, respectiv folclorul, care a generat lucrările ambilor compozitori alese pentru acest concert : în cazul lui Brahms este vorba de folclorul maghiar, iar în cazul lui Enescu de folclorul românesc. Vor fi prezentate cele două rapsodii, lucrări de tinereţe ale lui Enescu, cele Şapte dansuri ungare de Brahms, dar va fi interpretat şi un concert în primă audiţie pentru Orchestra Română de Tineret, respectiv Concertul nr. 2 de Joseph Joachim, violonistul preferat al lui Johannes Brahms. La rândul lui, Joachim a fost compozitor şi a scris un concert pentru vioară şi orchestră cu influenţe din muzica folclorică maghiară – iată, deci, cum folclorul maghiar şi român sunt incluse în acest concert, iar doi mari compozitori, Brahms şi Enescu, sunt prezentaţi ca unii dintre cei mai importanţi compozitori din perioada romantică”.

Doi dintre muzicienii implicaţi timp îndelungat în proiectele Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu - aflaţi în 2021 pe podiumul concursului Enescu, vor fi prezenţi ca invitaţi alături de mai tinerii lor colegi în acest concert de la Hamburg, în calitate de concert-maestru şi respectiv şef partidă violoncel, dar îşi vor continua drumul în Germania, către Berlin, unde vor susţine pe 22 august, la ora 19.00, la Ambasada României, un recital alături de pianistul Cristian Niculescu sub genericul Laureaţii Concursului internaţional „George Enescu”.

Concertul de la Berlin va avea în program George Enescu - Lăutarul din suita Impresii din copilarie pentru vioară solo, Eugène-Auguste Ysaÿe - Sonata nr. 4 pentru vioară solo, Ludwig van Beethoven - Duo nr. 1 in Do major pentru vioară şi violoncel, Johann Halvorsen - Passacaglia pentru vioară şi violoncel, Carmen Petra Basacopol - Suita pentru violoncel solo, Robert Schumann - Fantasiestucke op. 73 pentru violoncel şi pian, George Enescu - Trio în la minor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.