Un bărbat, de 42 de ani, din Tecuci, s-a ales cu dosar penal după ce şi-a lovit şi ameninţat soţia cu moartea, pe numele acestuia fiind emis ordin de protecţie, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat prin apel 112 pentru a se deplasa la o adresă din municipiul Tecuci, unde era semnalat un conflict în familie. Persoana care a efectuat apelul a spus că este agresată de către soţ.
La faţa locului, jandarmii au identificat apelantul, o femeie în vârstă de 37 ani.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi apelanta a fost lovită peste faţă de către soţ, aceasta fiind nevoită să se închidă în dormitor împreună cu fiica, în vârstă de şapte ani. Speriată, femeia a efectuat apelul la 112, iar pentru acest motiv soţul a ameninţat-o cu moartea şi i-a luat telefonul pe care, ulterior, l-a spart de pereţi.
Femeia a precizat jandarmilor că soţul acesteia are periodic astfel de ieşiri, iar în trecut şi-a lovit şi fiica. La faţa locului, jandarmii au solicitat sprijinul unui echipaj de poliţie care a întocmit un ordin de protecţie pe numele bărbatului.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal, jandarmii întocmind actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere. Cercetările sunt continuate de către poliţişti. Totodată, bărbatul a fost îndepărtat de la domiciliu.
Ordin de protecţie pe numele unui bărbat care şi-a lovit şi ameninţat cu moartea soţia, la Galați
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Incendiu într-o garsonieră dintr-un bloc: 10 persoane au fost evacuate
3

50
Traversare clandestină pe Prut: Migranți bengalezi, prinși după ce au trecut cu o barcă gonflabilă, sprijiniți de călăuze din România și R. Moldova
50

95
Ţărnea, MAE: Situaţia în Orientul Mijlociu, în continuare tensionată. Cetăţenii români să rămână în locurile unde se află în siguranţă
95

992
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
992

1.119
Horoscopul lunii martie 2026. Nativii caută mai multă atenție în relațiile amoroase
1.119

58
Acțiune comună de împădurire pe ambele maluri ale Prutului, desfășurată simultan de către Republica Moldova şi România
58

37
94 de persoane salvate de pe munte de Salvamont în ultimele 24 de ore
37

4.196
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
4.196

65
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
65

3.918
Horia Brenciu, blocat în vacanță din cauza bombardamentelor. 'Cu câtă ușurință poate devia un război destinele oamenilor'
3.918

1.454
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
1.454

6.104
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
6.104

4.315
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
4.315

















Comentează