Un judecător districtual din San Francisco a blocat temporar ordinul preşedintelui Donald Trump de interzicere a azilului pentru imigranţii care pătrund ilegal din Mexic, în cea mai recentă înfrângere în justiţie pentru politica de imigraţie a şefului Casei Albe, transmite marţi Reuters preluată de Agerpres
Judecătorul districtual Jon Tigar din San Francisco a emis luni un ordin temporar de restricţie împotriva deciziei preşedintelui Trump în materie de azil.
Măsura intră în vigoare imediat şi se aplică la nivel naţional până cel puţin la 19 decembrie, când judecătorul a programat o audiere pentru a examina o prelungire a ei.
Trump a invocat sistemul de imigraţie supraaglomerat pentru decizia sa recentă ca autorităţile să proceseze doar cererile de azil ale migranţilor care se prezintă în persoană la un punct de intrare oficial.
Asociaţii pentru drepturi civile au contestat în instanţă ordinul din 9 noiembrie, pentru că ar încălca legislaţia administrativă şi de imigraţie.
În decizia sa, judecătorul Tigar a explicat că legislativul federal a stipulat clar că imigranţii pot depune cerere de azil indiferent cum au intrat în ţară.
'Oricare ar fi întinderea autorităţii preşedintelui, el nu poate rescrie legile imigraţiei pentru a impune o condiţie pe care Congresul a interzis-o în mod expres', a scris Tigar, numit în funcţie de preşedintele democrat Barack Obama.
Şi alte decizii anterioare ale lui Trump în materie de imigraţie, printre care măsuri împotriva oraşelor-sactuar, au fost blocate de instanţe.
Ordinul referitor la azil a fost dat în timp ce mii de persoane din America Centrală, printre care mulţi copii, au pornit în caravane spre graniţa cu SUA pentru a scăpa de violenţele şi de sărăcia de acasă. Unii au ajuns deja la Tijuana, oraş mexican la graniţa cu statul american California.
Trump a trimis peste 5.000 de militari pentru a întări frontiera de 3.100 km cu Mexic, dar numeroase voci au denunţat operaţiunea, considerând-o de uz electoral înaintea alegerilor pentru Congres din 6 noiembrie.
Ordinul lui Trump, de interzicere a azilului pentru imigranţii care pătrund ilegal în SUA, a fost blocat de un judecător din San Francisco
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.261
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
1.261

2.599
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
2.599

2.809
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
2.809

88
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
88

82
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
82

128
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
128

3.454
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
3.454

77
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
77

186
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
186

105
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
105

3.653
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
3.653

6.510
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
6.510

3.916
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.916
















Comentează