Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a donat sistemului integrat de urgenţă din România echipamente medicale în valoare de peste 400.000 de euro

knd.ro
Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, vineri, că echipamente medicale de peste 400.000 de euro au fost donate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acestea urmând să fie folosite, în principal, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Raed Arafat a dat detalii despre echipamentele primite

“Ceea ce vedeţi în spate sunt o parte din materialele care au fost donate prin Organizaţia Mondială a Sănătăţii, finanţarea venind din Germania, în cadrul unui program care sprijină ţările care sunt în legătură cu ce se întâmplă în Ucraina, cu refugiaţii ucraineni. Este vorba despre materiale sanitare, de o valoare de peste 400 de mii de euro, echipamente medicale care, bineînţeles, pot fi distribuite la orice moment acolo unde este nevoie, acolo unde este presiune, include inclusiv materiale şi echipamente în caz de necesitate de transport de nou-născuţi şi alte materiale de protecţie şi materiale care sunt necesare în acordarea asistenţei medicale, în principal de urgenţă”, a declarat Raed Arafat.

El a amintit şi de buna colaborare care există cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi cu Germania

“Colaborarea noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi cu Germania deja este foarte bine cunoscută. Dacă vorbesc de Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în ultimii doi ani pot să spun că această colaborare s-a intensificat, inclusiv pe pregătirea personalului nostru pe partea de CBRN, de Chimic, Biologic şi Radionuclear, pe colaborarea pe diferite domenii de formare a personalului din domeniul asistenţei medicale de urgenţă, iar cu Germania, colaborarea este deja foarte bine cunoscută şi doar menţionez, în valul al patrulea COVID, Germania s-a oferit să preia pacienţi din România, chiar trimiţând un avion al Forţelor Aeriene Germane, care a preluat o parte dintre ei şi a acordat un sprijin de o valoare de peste 20 de milioane de euro, în jur de 24 de milioane de euro cu anticorpi monoclonali care au fost folosiţi în tratamentul pacienţilor din România”, a explicat şeful DSU.

El a menţionat că România cooperează cu Germania şi pe partea de protecţie civilă

“Totodată cu Germania creşte foarte mult cooperarea noastră cu protecţia civilă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, semnând chiar anul trecut un protocol de cooperare între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne din România şi Ministerul Afacelor Interne în Germania cu colegii care se ocupă de partea de protecţie civilă, existând proiecte foarte bine conturate de cooperare pentru următorii ani”, a mai afirmat Raed Arafat.

Activitatea prilejuită de oferirea unor donaţii din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sistemului integrat de urgenţă  din România a avut loc pe platoul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (C.N.C.C.I.) – CIOLPANI.

La activitate au participat E.S. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, dr. Caroline Clarinval, reprezentantul OMS în România, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi general Dan Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.