Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizaţia Mondială a Turismului se aşteaptă la continuarea redresării turismului în anul 2022

vacanta, turism, strainatate

Turismul şi-a continuat redresarea în primul trimestru din 2022 într-un ritm solid, în condiţiile în care, pe plan global, au fost aproape de trei ori mai mulţi vizitatori străini în primele trei luni din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, Europa conducând redresarea sectorului, conform celui mai recent barometru publicat luni de Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO).

Sosirile vizitatorilor internaţionali au crescut cu 182% în perioada ianuarie-martie 2022, destinaţiile din întreaga lume salutând venirea a 117 milioane de turişti străini, faţă de 41 milioane în primele trei luni din 2021, potrivit Agerpres.ro.

Datele UNWTO arată că în primul trimestru din 2022, în Europa Sosirile vizitatorilor internaţionali au crescut cu 280%, comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce în America de Nord şi de Sud s-a înregistrat o creştere de 117%. Cu toate acestea, cifrele sunt mai scăzute cu 43% în Europa, respectiv 46% în America de Nord şi de Sud, faţă de 2019.

Deşi turismul internaţional rămâne cu 61% sub nivelul din 2019, redresarea graduală ar urma să continue în 2022, în urma ridicării restricţiilor şi a majorării cererii, estimează Organizaţia Mondială a Turismului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.