Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizația Națiunilor Unite face apel la o mai mare investiţie în apă ca resursă vitală

ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite face apel la o mai mare investiţie în apă ca resursă vitală, conform Raportului privind dezvoltarea apei pe 2021, publicat luni, relatează DPA, potrivit AGERPRES.

A recunoaşte, măsura şi exprima valoarea apei şi a o încorpora în procesul de luare a deciziilor sunt lucruri fundamentale pentru a ajunge la un management sustenabil şi echitabil al resurselor de apă, precum şi pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă ale ONU, conform raportului.

"Mult prea des, valoarea apei sau întreaga sa serie de valori nu este tratată suficient de atent în procesul de luare a deciziilor", se arată în raport, care a fost realizat de UNESCO.

Valoarea apei pentru societate depinde de infrastructura construită pentru a o depozita şi transporta, conform raportului, care face apel la o mai mare investiţie în managementul apei.

Cu toate acestea, unele proiecte de infrastructură sunt inutile şi, în ultimă instanţă, ineficiente, relevă raportul.

Noi detalii scandaloase despre moartea pacientului de la Craiova: secretarul de stat Andreea Moldovan spune că nu s-a cerut transferul la o altă unitate

Risipa şi poluarea apei sunt provocări suplimentare, conform ONU.

Între timp, pandemia de coronavirus i-a lovit cel mai tare pe oamenii care trăiesc în colonii sau în zone sărace, scriu autorii raportului.

La nivel global, peste trei miliarde de persoane şi două din cinci centre de îngrijire nu au un acces corespunzător la instalaţii de spălare a mâinilor, care sunt esenţiale în prevenirea răspândirii unor boli precum COVID-19.

Raportul susţine că apa este "o nevoie umană de bază, necesară pentru băut şi pentru salubritate şi igienă şi susţine viaţa şi sănătatea".

Autorii au făcut de asemenea apel la noi mijloace de a analiza valoarea apei şi la o abordare mai largă în gestionarea ei. "Apa cu siguranţă are o valoare. În unele privinţe, valoarea apei este infinită, pentru că viaţa nu poate exista fără ea şi ea nu poate fi înlocuită", se mai menţionează în raport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.