Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizaţia Reporteri Fără Frontiere cere procurorului şef al CPI să stabilească dacă atacurile israeliene asupra media din Gaza sunt crime de război

Reporters sans frontières logo

Organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF) cere procurorului şef al Curţii Penale Internaţionale, Fatou Bensouda, să includă atacurile aeriene israeliene asupra a peste 20 de entităţi media din Fâşia Gaza în investigaţia ei asupra situaţiei din Fâşia Gaza şi Cisiordania, potrivit news.ro.

În ultima săptămână, atacurile aeriene israeliene direcţionate au distrus sediile a 23 de media palestiniene şi internaţionale. Sâmbătă, a fost distrusă clădirea în care se aflau, între altele, birourile agenţiei americane de presă The Associated Press şi Al Jazeera.

Potrivit armatei israeliene, aceste atacuri au fost justificate de faptul că în clădire se aflau echipamente ale „serviciilor secrete militare” ale Hamas, gruparea islamistă care conduce Fâşia Gaza.

Citește și: DOSAR Cum a ajuns DNA la `cârtița` de la CONTRA-INFORMAȚII Suceava...

„Ţintirea cu bună ştiinţă a entităţilor media constituie o crimă de război”, a spus Christophe Deloire, secretar general al RSF. „Prin distrugerea intenţionată a lor, Forţele de Apărare Israeliene nu provoacă doar distrugeri materiale asupra operaţiunilor media, ci, în sens mai larg, obstrucţionează acoperirea media a conflictului care afectează direct populaţia civilă. Solicităm procurorului Curţii Penale Internaţionale să stabilească dacă aceste atacuri aeriene reprezintă crime de război”.

Primul atac asupra sediilor de presă a avut loc în urmă cu cinci zile, după ce Hamas a lansat o serie de rachete în Israel. La primele ore ale zilei de 12 mai, atacurile israeliene au distrus Al-Jawhara Tower, clădire cu zece etaje din Gaza City care găzduia 14 entităţi de presă, inclusiv ziarul Palestine Daily News şi postul de televiziune Al-Araby din Qatar.

Ziua următoare, un alt atac israelian a distrus Al-Shorouk Tower din Gaza City, o clădire cu 14 etaje în care se aflau birourile a şapte instituţii media, între care postul de radio şi televiziune Al-Aqsa.

Forţele de Apărare Israeliene au transmis că au avut ca ţintă depozitele de arme ale Hamas ascunse în clădiri civile din Gaza.

Israelul a fost clasat pe locul 86 în World Press Freedom Index 2021 al RSF, care cuprinde 180 de ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.