Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizațiile tinerilor susțin reducerea vârstei de vot la 16 ani

stampila vot

Organizațiile reprezentative ale tinerilor, studenților și elevilor din România susțin acordarea dreptului de vot de la 16 ani.

Consiliul Tineretului din România (CTR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) anunță că susțin propunerea privind coborârea vârstei de vot la 16 ani.

„Considerăm că aceasta reprezintă o măsură benefică, firească pentru o democrație sănătoasă, precum o indică și tendința celorlalte state europene, care va încuraja o participare mai numeroasă și mai semnificativă a tinerilor din România la luarea unor decizii atât de importante, care îi vizează în mod direct”, anunță tinerii.

„Din ce în ce mai multe state adoptă posibilitatea de vot de la această vârstă, iar trecerea de la vârsta minimă de vot de 18 ani la 16 ani este una naturală având în vedere drepturile şi obligaţiile pe care le au deja tinerii, mai exact, începând cu vârsta de 16 ani, printre altele, aceştia pot încheia singuri contracte de muncă, deci devin plătitori de taxe şi impozite, aşadar, dacă au discernământul să devină, practic, cetăţeni independenţi, ar trebui să aibă şi posibilitatea de a-şi alege guvernanţii şi reprezentanţii", mai arată sursa citată.

În anul 2018 a fost realizată o consultare publică în România și a rezultat faptul că 54% dintre tinerii români cred că măsura scăderii vârstei de la care se poate vota va avea un impact pozitiv asupra implicării adolescenților în problemele comunității.

De asemenea, scăderea vârstei minime de vot este o prioritate pentru statele europene, precum reiese din raportul Conferinței Europene de Tineret care a avut loc anul acesta.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus că este o prioritate reducerea la 16 ani a vârstei la care se va putea vota în România, așa cum este tendința în multe țări europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.