OSCE: Cum caracterizează organizația atacurile cu rachete asupra Ucrainei

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 11-10-2022

Actualizat: 11-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: osce.org

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a caracterizat recentele atacuri ruseşti cu rachete asupra mai multor oraşe mari din Ucraina drept "teroare" împotriva populaţiei civile, transmite dpa, preluat de Agerpres.

"Aceste acţiuni militare odioase reprezintă o totală lipsă de respect şi o încălcare a dreptului internaţional, inclusiv a dreptului umanitar", se afirmă într-o declaraţie comună a liderilor OSCE de luni seară.

"Singurul motiv din spatele acestor acte brutale şi crude este acela de a răspândi teroarea şi de a compensa eşecurile în atingerea obiectivelor tactice şi strategice", a spus conducerea OSCE, reprezentată de ministrul de externe polonez Zbigniew Rau, care îndeplineşte rolul de preşedinte în exerciţiu al acestui for, şi secretarul general al organizaţiei, germana Helga Maria Schmid.

Rusia este unul din cele 57 de state membre ale OSCE. Ani de zile, organizaţia cu sediul în Viena a monitorizat încetarea fragilă a focului dintre armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. După începerea invaziei ruse în luna februarie, monitorii OSCE s-au retras.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri