Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OTP Bank lansează Direcţia Micro, dedicată finanţării companiilor de dimensiune mică

OTP Bank
OTP Bank

OTP Bank România înfiinţează Direcţia Micro, prin care asigură servicii dedicate de finanţare şi consultanţă companiilor de dimensiune mică, cu cifră de afaceri de până la un milion de euro anual, a anunţat miercuri banca.

"Prin noua direcţie specializată, OTP Bank urmăreşte să susţină mediul privat şi profesiile liberale cu produse şi soluţii bancare adaptate la nevoile şi la dimensiunea specifică acestui tip de companii antreprenoriale, care de obicei nu dispun de suficiente resurse proprii pentru a susţine dezvoltarea fluidă a afacerii şi care sunt şi cele mai rapid afectate în momentele de scădere economică la nivel naţional", se menţionează în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ne întoarcem la starea de urgență, după ce cazurile de coronavirus au explodat? Reacție de ultimă oră a lui Raed Arafat

Direcţia Micro va funcţiona în cadrul Diviziei Retail, coordonată de Roxana Hidan, director general adjunct, Divizia Retail, iar funcţia de director al Direcţiei îi revine lui Radu Râmbeţ.

Serviciile Direcţiei Micro pentru firmele cu afaceri de până la un milion euro, care reprezintă cea mai mare pondere dintre cele peste un milion de companii active din România, sunt disponibile prin intermediul reţelei de sucursale OTP Bank, antreprenorii fiind consiliaţi de personal specializat dedicat în construirea pachetelor financiare optime pentru dezvoltare şi investiţii.

Direcţia Micro încorporează activităţi de management şi dezvoltare a produselor, consultanţă şi vânzări specializate pentru antreprenori.

Citește și: Ce i s-a întâmplat fostului președinte Emil Constantinescu – A fost nevoie de intervenția SPP-ului

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Banca ocupă locul 9, în funcţie de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.