OTP Bank România estimează pentru acest an o creştere a nevoii de finanţare pentru agricultura locală, afectată de secetă, şi a decis să finanţeze în avans subvenţiile agricultorilor locali, acordând până la 160% din valoarea subvenţiilor de suprafaţă, potrivit unui comunicat al băncii potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, cererea de finanţare pentru subvenţiile APIA SAPS cunoaşte o apreciere semnificativă comparativ cu volumul anului trecut, iar agricultorii fie caută să termine lucrări ce ar putea salva culturile, fie deja termină de însămânţat culturi de primăvară ce înlocuiesc culturile de toamnă afectate.
"Seceta din acest an a modificat nevoia de finanţare, iar creşterea numărului de cereri este evidentă. Demararea programului APIA SAPS a fost crucială şi vedem că mulţi fermieri, cu care lucrăm de mulţi ani, au nevoie acum de mai multă susţinere decât înainte. Contextul economic este deja dificil, de aceea căutăm să oferim finanţarea necesară pentru susţinerea agriculturii locale prin produse precum creditul pentru dubla prefinanţare APIA SAPS, prin care fermierii pot beneficia, în avans, de maximum 160% din valoarea subvenţiei. Este un domeniu strategic, în care avem încredere, pe care îl susţinem de ceva timp şi în care investim pe termen lung", a declarat Roxana Hidan, director general adjunct, Divizia Retail, OTP Bank.
Prin intermediul acestei facilităţi, clienţii care activează în domeniul agricol pot beneficia în avans de maximum 160% din subvenţiile APIA SAPS, respectiv 80% din valoarea subvenţiei cuvenite în primul an de finanţare şi 80% din nivelul subvenţiei aferente anului următor.
Dobânda se poate achita lunar, trimestrial sau anual, în funcţie de priorităţile financiare ale clientului. Finanţările acordate în baza convenţiilor încheiate cu APIA şi Fondurile de Garantare au o structură de costuri avantajoase, stabilite încă de la momentul semnării lor.
OTP Bank menţionează că oferă agricultorilor şi produsul de prefinanţare simplu, prin care, pe baza adeverinţei APIA, se poate finanţa maximum 85% din suma cuvenită din SAPS, inclusiv plata redistributivă, plata pentru înverzire şi măsuri compensatorii.
În 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat cu mai mult de o lună în avans procesul de semnare a convenţiilor cu băncile locale, iar în perioada stării de urgenţă a fost implementat un proces de lucru online rapid şi sigur, prin care documentele fiecărui beneficiar sunt trimise direct către bancă.
OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Banca ocupă locul 9, în funcţie de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.
OTP Bank România finanţează în avans subvenţiile agricultorilor locali
București
12°C
Articole Similare

134
Experții avertizează: Reducerea accizei la combustibil nu rezolvă colapsul economic spre care mergem. România este pe marginea prăpastiei
134

267
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
267

35
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
35

1.360
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.360

30
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
30

15
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
15

56
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
56

2.335
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.335

3.699
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.699

1.999
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.999

50
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
50

6.947
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.947

4.812
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.812
















Comentează