Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OUG114 încinge spiritele pe piața energetică: 'Eliminarea contribuţiei doar pentru cărbune, o discriminare. Taxa ar trebui anulată pentru toți'

patres.org
patres

Eliminarea contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune reprezintă o discriminare evidentă faţă de ceilalţi operatori din piaţă, iar această taxă ar trebui anulată pentru toată lumea, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES). 

"Este evident că eliminarea contribuţiei doar pentru cărbune reprezintă o discriminare şi poate fi ajutor de stat. Sunt curios ce ar spune Comisia Europeană pe acest subiect, având în vedere că se acordă ajutor de stat pentru energia poluantă", a arătat Moise. 

Mai mult, Complexul Energetic Hunedoara trebuie oricum să returneze un ajutor de stat ilegal din trecut, a amintit el. 

"Această contribuţie ar trebui eliminată pentru toată lumea, pentru că efectele sunt doar negative şi vom asista la scumpiri. Ar fi naiv din partea lor să spună că nu va duce la scumpiri, pentru că orice taxă în plus are ca efect creşterea preţurilor. S-a văzut deja acest lucru de la 1 martie, când s-au majorat tarifele de distribuţie la energie, tocmai din această cauză", a completat reprezentantul producătorilor de energie regenerabilă.

Un analist de politică externă explică exercițiile militare ale rușilor: 'Suntem în fața unor presiuni făcute în mod specific pe populația României'


În plus, potrivit acestuia, inclusiv reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în bugetul căreia se vor strânge banii din contribuţie, au spus că nu au nevoie de aceste sume. 

"Şi aşa preţul energiei este destul de mare şi începem să avem probleme de competitivitate, iar noi îl creştem şi mai mult, administrativ, şi nu ştim ce să facem cu banii", a conchis Moise. 

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 114/2018, postat marţi seară pe site-ul Ministerului Finanţelor, va fi eliminată contribuţia de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie pe bază de cărbune. 

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat marţi, într-o conferinţă, că va propune acest lucru şi că are avizul Consiliului Concurenţei, însă într-un document trimis de Consiliul Concurenţei către minister, datat 25 martie, se arată că măsura ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu ANRE. 

La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că propunerea va fi aprobată doar dacă are avizul Consiliului Concurenţei şi dacă a fost discutată în prealabil cu toţi partenerii. 

Pe de altă parte, vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege a afirmat, tot marţi, că instituţia pe care o reprezintă nu are nevoie de banii care se vor strânge din contribuţia de 2%. 

"Cu două zile înainte de aprobarea OUG 114, ANRE a aprobat contribuţiile pe care trebuie să le plătească companiile licenţiate în 2019, era vorba de 0,1% din cifra de afaceri. Comparativ cu această valoare, contribuţia de 2% din OUG 114 este exagerat de mare, trebuie să fim sinceri. Noi nu avem nevoie de aceşti bani pentru funcţionarea normală a autorităţi. O contribuţie de 0,1% din cifra de afaceri era suficientă", a spus Bege. 

El a propus modificarea legislaţiei, astfel încât aceste sume să poată fi direcţionate pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.