Ovidiu Mihăilă - Meciurile cu Slovacia sunt încă o cărămidă la construirea unei naţionale puternice

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-03-2026 19:48

Article thumbnail

Sursă foto: handbalmania.ro

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin a României, Ovidiu Mihăilă, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că dubla cu Slovacia, din cadrul Grupei A a preliminariilor EHF EURO Cup 2026, constituie încă o cărămidă pusă la construirea unei selecţionate puternice în perspectiva participării la Campionatului European din decembrie, potrivit Agerpres.

"Cu siguranţă fiecare joc de acest nivel contează în construirea unei echipe puternice, pentru a putea participa cât mai bine la acest Campionat European pe care îl organizăm în România. Sunt convins că fetele conştientizează şi că îşi doresc să existe un progres de la o acţiune la cealaltă pentru a ajunge în decembrie să arătăm cum România a arătat în istoria ei. Şi să ajungem acolo unde cred că merităm. Dar nu cred că este uşor, pentru că ne aşteaptă confruntări dificile. Însă am arătat că suntem capabili să facem faţă unei astfel de provocări. Şi în această dublă cu Slovacia am încercat să construim o arie de selecţie cât mai mare, pentru că se pot întâmpla lucruri pe care nu ni le dorim, sperăm ca toate fetele să fie sănătoase în luna decembrie. Am încercat să avem o arie de selecţie mare pentru a găsi cele mai bune soluţii în fiecare etapă pe care o parcurgem până în decembrie. Şi aceste două jocuri vor constitui încă o cărămidă în construirea unei naţionale puternice. Am considerat că la această dublă cu Slovacia trebuie să vedem la lucru şi alte jucătoare care nu au fost prezente la Campionatul Mondial", a declarat Mihăilă.

"Sperăm că mâine să avem o evoluţie constantă de la început până la final, să avem fetele sănătoase şi aceste două victorii să ne dea încredere pentru cele două meciuri din aprilie cu Norvegia şi Polonia, pentru că participarea într-un Final Four al unei astfel de competiţii, chiar dacă are o tentă amicală, poate spune multe despre ceea ce ne dorim să facem în viitor", a mai spus Mihăilă.

Jucătoarea Alisia Boiciuc s-a arătat încântată că are privilegiul de a juca la echipa naţională la o vârstă fragedă: "Este foarte important pentru mine să prind minute şi le mulţumesc antrenorilor că au încredere în mine şi că mi-au oferit această şansă pe care puţine sportive de vârsta mea o au. Cel mai important este să fim în vârf de formă la Campionatul European, când vom juca în faţa propriilor suporteri".

Alexandra Szoke (Dindiligan) a declarat că este foarte bucuroasă de revenirea la naţionala României şi că îşi doreşte o clasare cât mai bună la Europeanul din decembrie.

"Mă bucur foarte mult că m-am întors la echipa naţională, unde am găsit o echipă extrem de unită, dornică de performanţă. Referitor la viitor pot, spune că ne dorim o clasare cât mai bună la Campionatul European de la Cluj", a spus Szoke.

Handbalista Yaroslava Burlachenko a afirmat că fiecare spectator din sala de la Bistriţa va aduce un plus de energie echipei naţionale în meciul cu Slovacia.

"Sunt foarte fericită că am revenit la naţională şi întotdeauna este o plăcere să joc în arena de la Bistriţa. Fiecare echipă care joacă aici simte energia publicului şi ăsta este un lucru minunat pentru noi ca sportivi. Sunt convinsă că fiecare spectator va aduce un plus de energie în meciul cu Slovacia", a spus Burlachenko.

România va întâlni selecţionata Slovaciei, duminică, la Bistriţa, în cadrul Grupei A a preliminariilor EHF EURO Cup 2026, după ce a învins-o joi în meciul tur, în deplasare, cu scorul de 32-26 (18-9).

Norvegia conduce în clasament, cu 6 puncte, urmată de România, 4 puncte, Polonia, 2 puncte, Slovacia, 0 puncte. Primele două clasate din grupă se califică la turneul final.

Cele cinci echipe gazdă ale EHF EURO 2026, Polonia, România, Cehia, Slovacia şi Turcia, nu vor evolua în preliminarii, ci participă la EHF EURO Cup, alături de Norvegia, Danemarca şi Ungaria.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură3°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri