Cercetătorii au găsit ceva incredibil la peste 4.000 de metri sub suprafața Oceanului Pacific: Roci care ar putea funcționa ca niște baterii și produce oxigen

Article thumbnail

Sursă foto: dailygalaxy.com

La peste 4.000 de metri sub suprafața Oceanului Pacific, într-un loc unde lumina Soarelui nu a ajuns niciodată, cercetătorii au observat un fenomen care le-a pus la încercare cunoștințele despre producerea oxigenului. Senzorii amplasați pe fundul oceanului au indicat că nivelul acestui gaz crește, în loc să scadă, așa cum ar fi fost normal într-un mediu în care organismele consumă oxigen.

Explicația propusă este spectaculoasă: niște formațiuni minerale asemănătoare unor cartofi de piatră ar putea funcționa ca baterii naturale și ar putea descompune apa de mare, eliberând oxigen și hidrogen fără ajutorul luminii solare. Descoperirea, publicată în revista Nature Geoscience, a stârnit însă o dispută internațională. Unii cercetători consideră că avem în față un fenomen natural necunoscut până acum, în timp ce alții susțin că rezultatele ar putea fi provocate de erori experimentale. Iar miza este uriașă: dacă fenomenul există cu adevărat, ar putea schimba modul în care înțelegem ecosistemele din adâncurile oceanelor și ar ridica noi întrebări despre exploatarea resurselor minerale de pe fundul mării.

Misterul descoperit la 4.000 de metri adâncime. Senzorii au înregistrat ceva ce nu trebuia să se întâmple

Povestea începe în Zona Clarion-Clipperton, o regiune uriașă din Oceanul Pacific, situată între Hawaii și vestul Mexicului. Această întindere submarină are aproximativ 4,5 milioane de kilometri pătrați, iar fundul oceanului se găsește, în funcție de sector, la adâncimi de aproximativ 3.800 până la 5.600 de metri.

Acolo, întunericul este permanent, temperaturile sunt foarte scăzute, iar ecosistemele funcționează în condiții complet diferite de cele întâlnite în apropierea suprafeței oceanului.

În această regiune lucrează de mai mulți ani Andrew Sweetman, cercetător în ecologia mediilor marine profunde la Asociația Scoțiană pentru Științe Marine (SAMS).

Potrivit relatării personale publicate de Sweetman în The Conversation și preluate de Phys.org, primele indicii au apărut în timpul unor experimente desfășurate în 2013. Cercetătorul a coborât un echipament special la aproximativ 4.000 de metri adâncime, iar aparatul a revenit la suprafață cu bule de gaz în interior.

Doi ani mai târziu, echipa a revenit în aceeași regiune și a utilizat senzori optici pentru măsurarea concentrației de oxigen. Rezultatul a fost complet neașteptat: în loc să înregistreze o scădere a oxigenului, aparatele indicau o creștere.

La început, Sweetman a crezut că senzorii sunt defecți. Era un rezultat care contrazicea ceea ce învățase în anii de cercetare: în mod obișnuit, oxigenul din sedimentele marine este consumat de organismele care trăiesc acolo și de reacțiile chimice naturale.

Potrivit aceleiași relatări, cercetătorul a reușit să confirme observația în 2021 folosind o a doua metodă de măsurare. Rezultatele au fost publicate în iulie 2024 în revista științifică Nature Geoscience, într-un studiu intitulat „Evidence of dark oxygen production at the abyssal seafloor”.

Ce au arătat cele 25 de experimente

În studiul din 2024, echipa a prezentat rezultatele obținute în 25 de experimente realizate cu ajutorul unor camere speciale instalate pe fundul oceanului.

Aceste dispozitive izolează o porțiune de sediment și apa de deasupra ei, permițând cercetătorilor să urmărească schimbările concentrației de oxigen în timp.

Valoarea medie inițială în camerele experimentale a fost de aproximativ 185 micromoli de oxigen pe litru. În unele dintre experimente, concentrația a crescut până la 819 micromoli pe litru în decurs de 47 de ore.

Mai mult, cercetătorii au verificat concentrațiile și prin metoda chimică Winkler, independent de senzorii optici. Și aceste măsurători au indicat creșteri ale oxigenului.

Potrivit autorilor studiului publicat în Nature Geoscience, rezultatele sugerau că oxigenul era produs într-un mediu în care fotosinteza nu putea avea loc.

Fenomenul a primit numele de „dark oxygen”, tradus prin „oxigen întunecat”. Denumirea se referă la producerea oxigenului fără ajutorul luminii solare, nu la o formă diferită de oxigen sau la un gaz cu proprietăți speciale.

Pietrele care ar putea funcționa ca baterii naturale și produce oxigen fără Soare

Explicația propusă de echipa lui Sweetman se află chiar sub sedimentele de pe fundul Pacificului. Zona Clarion-Clipperton este acoperită în numeroase sectoare de formațiuni minerale numite noduli polimetalici.

Acestea sunt concrețiuni rotunjite, de dimensiuni comparabile cu ale unui cartof, care se formează extrem de lent, în milioane de ani. Ele conțin în principal oxizi de mangan și fier, dar și metale precum nichel, cobalt și cupru.

Nodulii sunt extrem de căutați de companiile interesate de mineritul submarin, deoarece conțin materii prime folosite în numeroase tehnologii moderne, inclusiv în producția de baterii și echipamente electronice.

Dar cercetătorii au ridicat o posibilitate neașteptată: aceste formațiuni ar putea avea și o proprietate electrochimică importantă.

Cum ar putea niște roci să descompună apa de mare

Ideea este legată de un proces cunoscut sub numele de electroliză. Acesta presupune descompunerea moleculelor de apă cu ajutorul energiei electrice, rezultând hidrogen și oxigen.

În mod obișnuit, procesul necesită o sursă externă de energie, precum o baterie sau un sistem electric.

Andrew Sweetman a presupus că nodulii polimetalici ar putea funcționa asemănător unor baterii naturale. Straturile lor conțin combinații diferite de minerale și metale, iar diferențele dintre aceste componente ar putea genera mici tensiuni electrice.

Pentru verificarea ideii, cercetătorul l-a contactat pe Franz Geiger, chimist la Universitatea Northwestern din Statele Unite, specialist în procese electrochimice.

Potrivit relatării publicate în revista Popular Mechanics la 30 septembrie 2026, Geiger a testat mostre de noduli în apă care reproducea condițiile întâlnite în ocean. Cercetătorul se aștepta să găsească tensiuni electrice foarte mici, însă măsurătorile au indicat valori care l-au surprins.

În anumite puncte ale nodulilor au fost raportate diferențe de potențial de până la 0,95 volți.

Această valoare a devenit una dintre piesele centrale ale ipotezei. Autorii au sugerat că, dacă mai mulți noduli se ating și zonele lor cu proprietăți electrochimice diferite interacționează, ar putea apărea condițiile necesare pentru descompunerea apei.

Totuși, există o problemă importantă: tensiunea de 0,95 volți este sub valoarea teoretică de aproximativ 1,23 volți necesară pentru electroliza apei în condiții standard. În practică, barierele suplimentare ale reacției fac necesară o tensiune mai mare.

Prin urmare, simpla măsurare a unei diferențe de potențial electric pe suprafața unei roci nu demonstrează că aceasta produce efectiv oxigen.

De ce descoperirea ar putea schimba ceea ce știm despre viața din adâncurile oceanelor

Dacă mecanismul va fi confirmat, consecințele ar putea depăși cu mult descoperirea unei proprietăți neobișnuite a unor formațiuni minerale.

Până acum, fotosinteza a fost considerată principalul mecanism prin care se produce oxigenul molecular în ecosistemele de suprafață ale Pământului. O sursă suplimentară de oxigen, care ar putea funcționa în absența luminii, ar deschide noi întrebări despre chimia și funcționarea ecosistemelor marine profunde.

Asta nu înseamnă că oxigenul din atmosferă este produs de aceste roci sau că nodulii ar putea înlocui fotosinteza. Vorbim despre un posibil fenomen local, produs la adâncimi foarte mari, a cărui contribuție reală la ecosistemele din ocean nu este încă stabilită.

Există și o perspectivă și mai fascinantă. Dacă procese electrochimice de acest tip pot produce oxigen în medii lipsite de lumină, cercetătorii ar putea reconsidera anumite ipoteze despre condițiile în care ar putea exista viață în oceanele ascunse sub învelișurile de gheață ale unor corpuri cerești precum Europa, satelitul lui Jupiter, sau Enceladus, satelitul lui Saturn.

Aceasta este însă o posibilă direcție de cercetare, nu dovada că există viață pe aceste lumi.

Descoperirea este contestată. Cercetătorii susțin că oxigenul ar putea proveni din aparatura folosită

La doi ani după publicarea studiului, ipoteza oxigenului întunecat este departe de a fi acceptată de întreaga comunitate științifică.

Mai mulți cercetători au contestat atât explicația electrochimică propusă, cât și modul în care au fost realizate experimentele. Una dintre cele mai importante critici este că oxigenul înregistrat ar putea proveni din aerul rămas în interiorul echipamentelor de măsurare, nu dintr-o reacție chimică produsă de nodulii polimetalici.

Potrivit unui articol de opinie publicat în decembrie 2025 în revista Frontiers in Marine Science, cercetătorii Patrick Downes, Angel Cuesta și alți specialiști au identificat mai multe probleme în interpretarea rezultatelor.

Ipoteza bulelor de aer și problema tensiunii electrice

Una dintre explicațiile alternative este că o parte din oxigenul înregistrat ar fi putut proveni din bule de aer rămase în camerele experimentale sau în componentele echipamentului.

Criticii susțin că, dacă aparatele nu au fost ventilate corespunzător înainte de închiderea camerelor, aerul rămas în interior ar fi putut determina creșterea concentrației de oxigen măsurate ulterior.

Mai mult, cercetătorii contestă mecanismul propus pentru electroliză. Ei afirmă că tensiunea măsurată nu demonstrează existența unei surse de energie suficiente pentru descompunerea apei și că ar fi trebuit detectat și hidrogenul, produs în mod obișnuit împreună cu oxigenul în acest proces.

Criticii au atras atenția și asupra unor experimente de control în care concentrația de oxigen a crescut chiar și atunci când camerele nu conțineau noduli polimetalici. Dacă rezultatele sunt corecte și comparabile, acest lucru slăbește legătura cauzală dintre roci și creșterea oxigenului.

Autorii criticii din Frontiers in Marine Science consideră că explicația cea mai probabilă este o anomalie experimentală, nu un proces geochimic natural.

Este însă important de menționat că articolul este o analiză critică de tip opinie, nu un experiment nou care să fi reprodus în mod independent toate condițiile studiului inițial.

Reevaluarea din septembrie 2026 a pus sub semnul întrebării legătura dintre noduli și oxigen

Disputa a continuat și în 2026. La 18 septembrie, revista F1000Research a publicat o versiune revizuită a studiului „No link between polymetallic nodules and anomalous oxygen concentration increases in benthic experiments from the Clarion Clipperton Zone”.

Autorii au reanalizat datele experimentelor, au inclus imagini suplimentare ale camerelor și au verificat relația dintre dimensiunea și greutatea nodulilor și creșterea concentrației de oxigen.

Concluzia lor a fost că nu există o corelație statistică semnificativă între aceste caracteristici ale nodulilor și creșterile de oxigen observate. Mai mult, au atras atenția asupra unor experimente în care nivelul oxigenului a crescut chiar și în absența nodulilor.

Studiul este semnat de cercetători afiliați departamentului de mediu al companiei The Metals Company, interesată de exploatarea nodulilor polimetalici din zona Clarion-Clipperton. Acest detaliu trebuie menționat atunci când sunt evaluate concluziile, fără ca afilierea autorilor să invalideze automat analiza.

Și studiul inițial din Nature Geoscience a declarat existența unor interese financiare: unii autori au primit sprijin de cercetare de la The Metals Company și UK Seabed Resources, iar cele două companii au participat la alegerea zonelor de studiu și la organizarea expedițiilor.

În plus, pagina F1000Research afișa pentru versiunea revizuită două evaluări favorabile, una favorabilă cu rezerve și două evaluări nefavorabile. Prin urmare, nici acest rezultat nu trebuie confundat cu un verdict științific unanim.

Un alt detaliu important: pe 8 aprilie 2026, revista Nature Geoscience a publicat o notă editorială prin care a anunțat că anumite aspecte ale studiului original sunt analizate de redacție. Aceasta nu reprezintă o retragere a articolului, ci o notificare privind existența unor preocupări care urmau să fie investigate.

Alisa și Kaia, echipamentele care ar putea da răspunsul definitiv. Ce se va întâmpla cu nodulii de pe fundul Pacificului

Pentru a lămuri controversa, o echipă internațională de cercetători pregătește noi experimente în cadrul inițiativei Dark Oxygen Research Initiative, susținută de Fundația Nippon.

Proiectul reunește specialiști de la Asociația Scoțiană pentru Științe Marine, Universitatea Northwestern și Universitatea Boston. Obiectivul este să stabilească dacă fenomenul există cu adevărat, cum se produce și dacă are importanță pentru ecosistemele din adâncurile oceanului.

Cercetătorii au dezvoltat două echipamente speciale, numite Alisa și Kaia, construite să reziste presiunilor întâlnite la adâncimi de până la 11.000 de metri.

Acestea sunt dotate cu senzori capabili să măsoare nu doar oxigenul, ci și hidrogenul, pH-ul, turbiditatea, presiunea și conductivitatea apei. Detectarea simultană a oxigenului și a hidrogenului ar putea oferi indicii esențiale pentru verificarea ipotezei electrolizei.

Potrivit ultimelor informații publicate de inițiativa DORI la 1 septembrie 2026, echipamentul Kaia fusese expediat către portul de plecare pentru prima expediție de cercetare în Zona Clarion-Clipperton. Reprezentanții proiectului anunțaseră că echipa urma să se alăture navei în cursul toamnei. Până la 19 noiembrie 2026, pagina oficială consultată nu publicase încă rezultatele acestei noi campanii.

De ce sunt atât de importante aceste roci pentru industria minieră

Nodulii polimetalici sunt considerați o resursă minerală valoroasă datorită concentrațiilor de mangan, nichel, cobalt și cupru. Aceste metale sunt căutate pentru utilizări industriale și tehnologice, iar companiile interesate de exploatarea lor încearcă să dezvolte metode prin care să le extragă de pe fundul oceanului.

Dacă ipoteza oxigenului întunecat se confirmă, îndepărtarea nodulilor ar putea afecta și un proces natural despre care ecosistemele marine profunde poate depind. Deocamdată, cercetătorii nu au demonstrat cât oxigen ar produce acest mecanism în mediul natural și nici cât de important ar fi pentru organismele care trăiesc acolo.

Există însă dovezi independente că exploatarea fundului oceanic poate provoca efecte biologice persistente. Un studiu publicat în 2025 în revista Nature a analizat o zonă în care au fost realizate teste de minerit submarin în 1979. Cercetătorii au constatat că, după 44 de ani, urmele fizice ale intervenției erau încă vizibile, iar unele comunități de organisme continuau să prezinte modificări, deși existau și semne de recuperare biologică.

Acest rezultat nu demonstrează existența oxigenului întunecat, dar arată că mediul în care se află nodulii este fragil și că exploatarea sa trebuie analizată cu atenție.

Marea întrebare rămâne, așadar, fără un răspuns definitiv: pot niște formațiuni minerale vechi de milioane de ani să genereze oxigen într-un loc în care Soarele nu a ajuns niciodată? Dacă da, cercetătorii ar putea descoperi un proces natural important, cu implicații pentru ecosistemele abisale și pentru înțelegerea chimiei oceanelor. Dacă nu, cazul va deveni un exemplu despre cât de important este ca o descoperire spectaculoasă să fie verificată prin experimente independente.

Deocamdată, oxigenul întunecat rămâne una dintre cele mai provocatoare ipoteze din cercetarea oceanelor: o posibilă descoperire revoluționară, dar care încă trebuie demonstrată.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură12°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri