Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pablo Fornals şi Cedric Bakambu, noile achiziţii ale clubului Betis Sevilla

etimg.com
minge

Mijlocaşul spaniol Pablo Fornals şi atacantul congolez Cedric Bakambu au fost transferaţi de clubul spaniol Betis Sevilla de la West Ham United, respectiv Galatasaray Istanbul, în ultima zi de mercato din fotbalul internaţional, informează EFE, potrivit Agerpres.

Cei doi au fost înscrişi joi la Liga spaniolă de fotbal, devenind oficial jucătorii clubului andaluz. Betis a plătit 6 milioane de euro, plus bonusuri suplimentare de până la 4 milioane de euro, pentru Pablo Fornals, conform unor surse din cadrul negocierilor, iar înregistrarea acestei operaţiuni de către La Liga apare drept un "transfer validat provizoriu".

Conducătorul clubului Betis, Ramon Alarcon, susţine că ar fi vorba de o problemă informatică la transferul lui Fornals, dar s-a declarat optimist că lucrurile se vor rezolva în următoarele zile, conform agenţiei DPA.

"A fost o problemă de ultim moment cu Fornals, credem că a fost o problemă de calculator. Betis a trimis toate documentele corect şi la timp şi se pare că West Ham a avut o problemă cu computerul. Nu s-a întâmplat doar cu Betis, ci a fost şi cu alte tranzacţii. Sperăm să se rezolve în următoarele zile", a spus Alarcon.

Pablo Fornals, în vârstă de 28 de ani, este un internaţional spaniol recrutat în vara lui 2019 de West Ham United de la Villarreal, în schimbul sumei de 28 de milioane de euro. El este legat prin contract de "ciocănari" până în iunie 2025. Mijlocaşul iberic a disputat 183 de meciuri în tricoul echipei londoneze, inclusiv finala Europa Conference League, câştigată în luna iunie în faţa italienilor de la Fiorentina.

Cedric Bakambu, în vârstă de 32 de ani, care a mai evoluat în Spania, la Villarreal, între 2015 şi 2018, a sosit la Betis ca jucător liber, fiind ultimul jucător înregistrat de La Liga în această iarnă, cu doar un minut înainte de închiderea oficială a ferestrei transferurilor.

Născut în Franţa, Bakambu apără în prezent culorile selecţionatei RD Congo, cu care participă la Cupa Africii pe Naţiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.