Internaţionalul spaniol Pablo Sarabia a fost cedat, sub formă de împrumut, până la finalul sezonului 2021-2022 la Sporting Lisabona, campioana Portugaliei, a anunţat, miercuri, clubul Paris Saint-Germain la puţin timp după închiderea ferestrei estivale de transferuri, informează AFP.
"Mijlocaşul ofensiv spaniol a fost împrumutat la Sporting Clube de Portugal până pe 30 iunie 2022", a indicat vicecampioana Franţei într-un comunicat.
Format la Real Madrid şi trecut pe la Getafe (2011-16) şi Sevilla FC (2016-19), Sarabia, care a participat la EURO 2020 cu echipa Spaniei, a ajuns a PSG în iulie 2019.
El a disputat 79 de meciuri şi a înscris 22 de goluri sub culorile parizienilor, dar a trebuit să facă faţă concurenţei cu Marco Verratti, Ander Herrera şi Georginio Wijnaldum, ultimul venit în această vară de la Liverpool.
Sporting Lisabona a câştigat anul acesta primul titlu de campioană a Portugaliei după 2002.
La rândul său, PSG l-a recrutat pe tânărul fundaş stânga portughez Nuno Mendes (19 ani), împrumutat un an de Sporting cu opţiune de cumpărare, a anunţat Paris Saint-Germain în noaptea de marţi spre miercuri.
Internaţional portughez (5 selecţii), Nuno Mendes este a şasea achiziţie estivală a clubului francez după Gianluigi Donnarumma (AC Milan), Sergio Ramos (Real Madrid), Achraf Hakimi (Inter Milano), Georginio Wijnaldum (Liverpool) şi, în special, Lionel Messi (FC Barcelona).
Pablo Sarabia, împrumutat de PSG la Sporting Lisabona
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
0

12
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
12

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

35
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
35

27
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
27

48
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
48

34
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
34

50
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
50

85
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
85

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

56
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
56

53
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
53
















Comentează