Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia este "mai aproape ca oricând", deşi nu va veni "cu orice preţ" pentru niciuna dintre părţi, informează EFE, potrivit Agerpres.
"Aceasta este probabil cea mai bună şansă a noastră. Adică, suntem aproape. Suntem mai aproape ca oricând de pace. Şi aceasta este, aşa cum a spus preşedintele (american Donald) Trump, o situaţie dificilă pentru a ajunge la punctul potrivit", a declarat el în timpul unui panel la Forumul de la Doha, care a început sâmbătă în capitala Qatarului.
Ambasadorul american a vizitat Ucraina acum patru săptămâni şi a afirmat că a văzut "la prima mână cum este implementată tehnologia pe câmpul de luptă şi cum Ucraina continuă să lupte împotriva invaziei ruseşti".
Deşi a clarificat că "toţi ar trebui să promovăm pacea", Whitaker a adăugat că "evident, nu va fi pace cu orice preţ, deoarece, în cele din urmă, ucrainenii vor trebui să accepte orice acord la care se va ajunge, iar ruşii vor trebui să demonstreze că îşi doresc cu adevărat să pună capăt acestui război", a rezumat el.
Guvernele SUA şi Ucrainei au convenit, după două zile de întâlniri între negociatorii ambelor naţiuni, că orice progres către un acord de pace depinde de faptul ca Rusia să demonstreze un angajament serios şi tangibil.
Această declaraţie a fost făcută în timpul celei de-a şasea întâlniri dintre trimisul special pentru pace, Steven Witkoff, şi Jared Kushner, ginerele lui Trump, cu secretarul ucrainean pentru securitate naţională şi apărare, Rustem Umerov, şi cu şeful Statului Major General, generalul Andrii Hnatov.
Delegația americană la Moscova
Separat, o delegaţie americană formată din Steve Witkoff şi Jared Kushner a călătorit la Moscova la începutul acestei săptămâni pentru a-i prezenta personal preşedintelui rus Vladimir Putin rezultatele rundei anterioare de contacte cu ucrainenii.
După această întâlnire, Putin a declarat fără echivoc că nu va renunţa la ambiţiile sale teritoriale în Ucraina de dragul păcii.
Luna trecută, SUA au prezentat un plan de pace care includea cerinţe ruseşti precum reducerea dimensiunii armatei ucrainene, retragerea trupelor ucrainene din întreg Donbasul şi renunţarea Kievului la statutul de membru NATO şi desfăşurarea de trupe aliate pe teritoriul său în perioada postbelică.
Ulterior, Ucraina a eliminat condiţiile pe care le considera inacceptabile din document în timpul unei întâlniri între negociatorii săi şi americani la Geneva. Moscova a respins versiunea revizuită ca bază pentru începerea negocierilor directe.
Poziția lui JD Vance
Și vicepreședintele american JD Vance este optimist cu privire la un posibil acor de pace între Rusia și Ucraina.
Acordul privind Ucraina ar putea fi semnat deja în următoarele săptămâni, a declarat vicepreședintele SUA, JD Vance. „Există speranță și, sper, în următoarele câteva săptămâni vor apărea vești bune pe acest front”,






























Comentează