Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pacientă de 101 ani, cu COVID, externată de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași după zece zile de tratament

Varstnica

O pacientă de 101 ani a fost externată de la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce a avut COVID, femeia suferind şi de alte boli.

Medicul Florin Roşu, director al spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a declarat miercuri că o pacientă de 101 ani, care a avut COVID, a fost externată din această unitate după zece zile de spitalizare, potrivit Agerpres.

”Cel mai în vârstă pacient îngrijit în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi pleacă acasă la cei dragi după zece zile de spitalizare. Este vorba de o pacientă în vârstă de 101 ani. Aceasta a fost admisă în spitalul nostru cu diagnostic de COVID. Pacienta s-a adresat iniţial Spitalului Clinic Paşcani acuzând dispnee şi tuse productivă. De acolo a fost dirijată către UPU la spitalul Sfântul Spiridon, unde a fost consultată cardiologic şi s-a constatat şi diagnosticul de COVID-19. La internare avea o stare generală influenţată, afebrilă, conştientă, greu cooperantă. Femeia avea insuficienţă respiratorie cronică, insuficienţă cardiacă, boală cardiacă, ateroscleroză cerebrală şi boală renală cronică. A avut nevoie de suport de oxigen, iar comorbidităţile puteau să o pună în pericol”, a afirmat medicul Florin Roşu.

Potrivit acestuia, după câteva zile de spitalizare, simptomele s-au ameliorat, iar pacienta coopera cu personalul medical.

”A avut un singur gând, de a se face bine şi de a pleca acasă. În ciuda vârstei înaintate, a fragilităţii acestei vârste, a afecţiunilor asociate, tratamentul pentru COVID- 19 a fost un succes. Suntem mulţumiţi şi bucuroşi că dorinţa pacientei noastre s-a îndeplinit, ea fiind externată din spital”, a declarat medicul Florin Roşu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.