Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pădurea Letea, afectată de caii crescuţi în libertate în Delta Dunării

Foto caiidelaletea.ro
cai salbatici letea

Pădurea Letea este afectată de caii crescuţi în libertate în Delta Dunării, a anunţat guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Gabriel Marinov, miercuri, la o şedinţă organizată de Prefectura judeţului pe tema ecvinelor din rezervaţie.

În timpul reuniunii, grupul de iniţiativă SOS Caii Deltei a atras atenţia că persoanele care îşi revendică în momentul de faţă caii abandonaţi în Deltă trebuie să suporte şi consecinţele legale care decurg din fapta iniţială, aceea de abandon al unui animal, potrivit Agerpres.

"Peste 2.000 de exemplare de copaci din pădurea Letea au fost distruse de aceşti cai. Noi am făcut tot ce am putut de-a lungul anilor pentru ca pădurea să fie păzită de aceşti cai. Din pădurea Caraorman au fost eliminate toate rumegătoarele mari, iar azi nu mai avem probleme cu ele", a declarat guvernatorul Gabriel Marinov.

El a amintit că pădurea Letea a fost împrejmuită de două ori în ultimii ani, proiectele fiind finanţate din fonduri europene, iar după ce a fost împrejmuită şi pădurea Caraorman, în momentul de faţă se realizează un proiect similar şi pentru zona Sărături Murighiol.

"Administratorul şi unitatea administrativ-teritorială sunt responsabili de daunele produse de cai", a menţionat guvernatorul RBDD.

De asemenea, reprezentantul grupului de iniţiativă SOS Caii Deltei, Marius Iliev, a declarat că, din punct de vedere legal, faptul că cineva a avut în proprietate un cal pe care l-a abandonat în Deltă nu-l îndreptăţeşte să-şi revendice proprietatea asupra urmaşilor acelui animal.

"Când un proprietar are o tentativă de a înregistra proprietatea asupra acestor animale abandonate, el acceptă implicit că a comis o serie de contravenţii cu privire la obligaţiile pe care le avea faţă de aceste animale, inclusiv din punct de vedere sanitar-veterinar, ca să nu mai vorbesc din punctul de vedere al legii protecţiei animalelor, care sancţionează chiar şi abandonarea animalelor cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei pe cap de animal", a menţionat Iliev.

El a mai spus că orice simulare a unei legalităţi este sancţionată penal.

"Dacă se încearcă simularea unei legalităţi, se intră pe tărâmul penalului, se transformă într-un potenţial grup infracţional, iar pedeapsa este închisoarea, nu doar cu o simplă amendă. Dacă s-au încercat simulări ale proprietăţii, vor exista plângeri şi pentru cei care au colaborat pentru simularea proprietăţii", a conchis reprezentantul grupului de iniţiativă SOS Caii Deltei.

În timpul reuniunii, crescătorii de animale s-au plâns că medicii veterinari nu vin să le microcipeze animalele, motiv pentru care efectivele cresc.

De asemenea, participanţii au căzut de acord ca animalele din Deltă să fie diferenţiate în funcţie de statutul lor juridic, dacă au sau nu un proprietar, să fie realizat un studiu pentru stabilirea zonală a capacităţii de suport a Deltei în ceea ce priveşte păşunatul şi să se adopte un act normativ cu privire la animalele care nu vor fi revendicate.

"Toate măsurile propuse pentru caii domestici sunt bune, dar inacţiunea de ani de zile cu privire la declararea proprietăţii cu privire la aceste animale creează azi un talmeş-balmeş care poate duce la abuzuri şi tentative de fraudă, înregistrări fictive ale proprietăţii", a menţionat reprezentantul grupului de iniţiativă SOS Caii Deltei.

Acest grup s-a remarcat la finele anului trecut, atunci când a publicat pe reţele sociale înregistrări cu transporturi de cai din zona Dranov a Deltei, în clipuri observându-se faptul că nu se respectă condiţiile de transport al animalelor impuse de legislaţie.

Grupul şi asociaţia ARCA au sesizat autorităţile cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni legate de ecvinele din rezervaţie, iar anul acesta Prefectura judeţului Tulcea a întocmit Planul de acţiune pentru reducerea numărului cailor sălbăticiţi din Deltă, plan care se discută în continuare cu reprezentanţii societăţii civile.

În anul 2011, caii crescuţi în stare de libertate în pădurea Letea au atras atenţia presei internaţionale şi a autorităţilor, după ce câteva zeci de exemplare au fost transportate în condiţii ilegale spre abator. Ulterior, caii din Letea au devenit emblema unui vin, autorul brandului fiind Marius Iliev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.