Afganistan şi Pakistan desfăşoară negocieri de pace la Doha, sâmbătă, conform unor declaraţii ale ambelor părţi, după ce cele două state vecine au prelungit un armistiţiu după o săptămână de violenţe intense la frontieră, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Cele două părţi încearcă să găsească o cale de urmat după ce ciocnirile au dus la moartea a zeci de persoane şi la rănirea altor sute în cele mai grave violenţe dintre cele două ţări de la preluarea puterii de către talibani la Kabul, în 2021.
"Aşa cum am promis, negocierile cu partea pakistaneză vor avea loc astăzi, la Doha," a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Zabihullah Mujahid, adăugând că echipa din Kabul condusă de ministrul apărării, Mullah Muhammad Yaqoob, a sosit la Doha.
Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat că ministrul apărării, Khawaja Muhammad Asif, va conduce discuţiile cu reprezentanţii talibanilor afgani.
"Discuţiile se vor concentra pe măsuri imediate pentru a pune capăt terorismului transfrontalier împotriva Pakistanului provenind din Afganistan şi pentru a restabili pacea şi stabilitatea de-a lungul frontierei pakistanezo-afgane", se arată în declaraţie.
Nu este deocamdată clar cât vor dura discuţiile.
Oficiali de ambele părţi au spus că acestea ar putea fi prelungite, adăugând că oficiali superiori de informaţii din ambele ţări participă la discuţii.
Luptele terestre dintre foştii aliaţi şi loviturile aeriene pakistaneze de-a lungul frontierei contestate de 2.600 km au fost declanşate după ce Islamabad a cerut Kabulului să îi controleze pe militanţii care şi-au intensificat atacurile în Pakistan, susţinând că aceştia operează din ascuzători aflate în Afganistan.
Talibanii neagă că ar oferi refugiu militanţilor pentru a ataca Pakistanul şi acuză armata pakistaneză că răspândeşte informaţii false despre Afganistan şi găzduieşte militanţi care au legătură cu gruparea Stat Islamic pentru a-i submina stabilitatea şi suveranitatea. Islamabadul respinge aceste acuzaţii.
Militanţii duc un război de ani de zile împotriva statului pakistanez în încercarea de a răsturna guvernul şi de a-l înlocui cu sistemul lor strict de guvernare islamică.
Vineri, un atac sinucigaş în apropierea graniţei a ucis şapte soldaţi pakistanezi şi a rănit alţi 13, au declarat oficiali de securitate.
"Regimul afgan trebuie să ţină în frâu reprezentanţii care au adăposturi în Afganistan şi folosesc pământul afgan pentru a comite atacuri odioase în Pakistan", a declarat sâmbătă şeful armatei pakistaneze, feldmareşalul Asim Munir, în cadrul unei ceremonii de absolvire a cadeţilor.
Purtătorul de cuvânt al guvernului afgan a declarat că Pakistanul a efectuat atacuri aeriene în Afganistan la câteva ore după încetarea focului care a început miercuri şi a fost prelungită vineri pe durata negocierilor. El a declarat că atacurile au vizat civili, adăugând că Kabul îşi rezervă dreptul de a răspunde, dar că luptătorii afgani au fost instruiţi să se abţină de la represalii pentru a respecta echipa de negociere.
Afganistan s-a retras din competiţia internaţională Twenty20 din Pakistan de luna viitoare, după moartea a trei jucători locali de cricket, ca urmare, potrivit Consiliului de Cricket al Afganistanului, atacurilor militare din provincia Paktika.
Ministrul Informaţiilor din Pakistan, Attaullah Tarar, a spus într-o postare pe X, sâmbătă, că Pakistanul a lovit tabere "verificate" ale militanţilor islamişti de-a lungul zonelor de frontieră şi a respins ideea că atacurile ar fi avut ca ţintă civili.
El a spus că militanţii au încercat să lanseze mai multe atacuri în interiorul Pakistanului în perioada de încetare a focului, iar peste o sută de militanţi au fost ucişi de forţele de securitate pakistaneze, majoritatea în lovituri împotriva unui grup militant despre care a menţionat că a efectuat atacul sinucigaş de vineri asupra taberei militare.
Reuters nu a putut verifica independent numărul victimelor raportate sau vreuna din ţinte.
Comentează