Pakistanul l-a convocat marţi pe însărcinatul cu afaceri american la Islamabad pentru a protesta faţă de comentariile preşedintelui SUA, Donald Trump, care a criticat rolul Pakistanului în lupta împotriva terorismului şi uciderea lui Osama Ben Laden, relatează agenţia Reuters preluată de Agerpres.
Comentariile lui Trump din ultimele câteva zile au înfuriat Pakistanul, inclusiv pe premierul Imran Khan, care i-a replicat luni lui Trump, spunând pe Twitter că puţini aliaţi s-au sacrificat sau au ajutat SUA precum Pakistanul în războiul lor împotriva terorismului.
Fricţiunile ameninţă să agraveze şi mai mult relaţiile, şi aşa fragile, dintre Islamabad şi Washington, aliaţi între care au existat divergenţe în legătură cu războiul din Afganistan şi presupusul sprijin al Pakistanului pentru militanţii islamişti.
''Ministrul pakistanez pentru afaceri externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri american Paul Jones pentru a lua la cunoştinţă un protest puternic privind comentariile nejustificate şi nefondate împotriva Pakistanului'', a afirmat Ministerul pakistanez de Externe într-un comunicat.
La sfârşitul săptămânii trecute, Trump a declarat într-un interviu că Pakistanul nu face nimic pentru SUA, în pofida ajutorului american de miliarde de dolari, şi că presupuşi oficiali pakistanezi ştiau unde se afla fostul lider al reţelei Al Qaida, Osama Ben Laden, înainte de uciderea lui de către militari americani în cursul unui raid în Pakistan în 2011.
Luni, Trump s-a exprimat din nou pe Twitter şi a insistat pe aceste comentarii.
''Respingând insinuările referitoare la Osama Ben Laden, ministrul pakistanez pentru afaceri externe i-a reamintit însărcinatului cu afaceri american că tocmai cooperarea serviciilor de informaţii pakistaneze a fost cea care a oferit dovezile iniţiale pentru a da de urma ascunzătorii lui Ben Laden'', a precizat ministerul pakistanez, adăugând că ''retorica nefondată referitoare la Pakistan este total inacceptabilă''.
Pakistanul l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri american la Islamabad, în urma comentariilor lui Trump
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

303
În doar doi ani, Iranul a reconstruit Hezbollah. Comandamentul militar a fost schimbat din temelie pentru a face față războiului
303

668
Lovitură pentru utilizatorii de trotinete: reguli noi și amenzi uriașe din mai 2026. Înmatricularea devine obligatorie
668

1.779
Iranul pune condiții clare pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu
1.779

1.895
Se formează o mare coaliție internațională, din care face parte și România: SUA anunță că au lovit puternic în Strâmtoarea Ormuz, dar au nevoie de ajutor
1.895

48
VIDEO Cum funcționează robotul bizar care te transformă în „centaur” - Invenția a făcut furori pe internet: „E ca și cum ai conduce o mașină stând pe capotă”
48

2.261
Noul lider al Iranului devine ”fantoma Orientului”: Nici măcar puternicele servicii de informații nu reușesc sub nicio formă să-l găsească
2.261

2.820
A fost descoperit unul dintre cele mai terifiante locuri de pe Pământ: Zona în care până și animalele se tem să meargă
2.820

3.331
Israelul dă o lovitură strategică. A lansat un val masiv de bombardamente cu o țintă clară: instalaţiilor de producere a rachetelor balistice din Teheran
3.331

2.771
Cele 5 țări din lume care pot lovi Statele Unite cu arme nucleare
2.771

30
Refuzul prevenției la nou-născuți ia amploare: Medicii avertizează asupra unui risc real, alimentat de neîncredere și dezinformare
30

2.227
Cine conduce cu adevărat Iranul și cât de reală este amenințarea pentru România: explicațiile jurnalistei Carmen Gavrilă
2.227

152
Ucraina semnalează o escaladare a confruntărilor și susține că Rusia a suferit pierderi masive
152

2.680
Ofertă cu miză uriașă pentru Hamas: Consiliul pentru Pace al lui Trump vrea dezarmare 'fără excepţii' în schimbul reconstrucției Gazei
2.680
















Comentează