Pakistanul a lansat luni o campanie din uşă în uşă pentru vacinarea a milioane de copii împotriva poliomielitei, pe fondul unui val de violenţe şi atacuri direcţionate asupra angajaţilor din domeniul sănătăţii, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Militanţi legaţi de Al-Qaida atacă adesea angajaţi din domeniul sănătăţii din Pakistan, acuzându-i că acţionează ca spioni şi susţinând că vaccinul antipolio are scopul de a face sterili copiii musulmani.
Campania de cinci zile va viza peste 44,2 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani.
Peste 360.000 de angajaţi din prima linie vor acoperi 150 de districte pentru administrarea picăturilor orale, a spus Ministerul Sănătăţii.
Pakistanul a început un program de combatere a poliomielitei în 1994 şi s-a apropiat foarte mult de eliminarea bolii virale care poate provoca paralizie, dificultate în respiraţie şi moarte.
În 2019, ţara a înregistrat 147 de cazuri, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani, în contextul boicotării vaccinurilor şi al atacurilor asupra angajaţilor din domeniul sănătăţii.
Aproximativ 60 de persoane, între care angajaţi din domeniul sănătăţii şi personal de securitate şi-au pierdut viaţa în timpul campaniilor de vaccinare împotriva poliomielitei din 2012, conform Ministerului Sănătăţii din Pakistan.
Pakistanul lansează o campanie împotriva poliomielitei pe fondul unui val de violenţe
Explorează subiectul
Articole Similare

56
Casa Albă: Președintele Trump rămâne deschis dialogului cu liderul nord-coreean "fără nicio condiţie prealabilă"
56

1.645
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
1.645

82
China le recomandă cetăţenilor săi să plece din Iran "cât mai curând posibil"
82

1.819
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
1.819

90
Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație
90

136
Cancelarul Merz este presat să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu cazul Epstein
136

6.397
BREAKING SUA se pregătesc de marele război împotriva Iranului: Își retrag personalul de la ambasada din Israel
6.397

2.580
Rusia anunță un armistițiu în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa
2.580

2.405
Iranul încearcă să anticipeze următoarea mișcare a lui Donald Trump cu ajutorul Venezuelei
2.405

94
Un adjunct al directorului general Gazprom Neft a fost reținut sub suspiciunea de luare de mită
94

4.244
Înfrângere de proporții pentru Keir Starmer: Premierul a pierdut în propriul fief, iar Guvernul se clatină serios
4.244

114
Comandantul Gărzii Naționale: Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă
114

2.883
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
2.883

















Comentează