Pălărie (USR): Să se verifice dacă profesorii au venit de bunăvoie la evenimentul electoral al lui Daniel Băluţă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-12-2025 13:08

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, consideră că instituţiile abilitate ar trebui să verifice dacă la un eveniment electoral pentru candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluţă, profesorii au venit "de bunăvoie sau ameninţaţi".

"Fiind senator de Bucureşti, am descoperit săptămâna care s-a încheiat un lucru care, pentru mine, este revoltător. Diferiţi profesori, directori mi-au spus, şi am văzut în spaţiul public, în articole, că angajaţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti i-au invitat telefonic pe directorii de şcoli şi pe profesori pentru a participa la un eveniment electoral pentru domnul Băluţă. Atrag atenţia că imixtiunea politicului în şcoală, mai ales în învăţământul preuniversitar, este o falsă şi gravă soluţie. Nu mai suntem în anii '90, în care profesorii erau agenţi electorali şi au fost trimişi de către FSN sau PCR să facă campanie în teritoriu", a afirmat, marţi, la Parlament, liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, conform AGERPRES.

El a subliniat că "într-o capitală europeană modernă, lucrurile de genul ăsta ar trebui să înceteze".

"Suntem o capitală europeană modernă şi lucrurile de genul ăsta ar trebui să înceteze. De asemenea, cred că instituţiile abilitate ar trebui să verifice dacă la acel eveniment electoral profesorii au venit de bunăvoie sau au fost ameninţaţi şi au fost împinşi", a spus Pălărie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri