Palatul Victoria, iluminat sâmbătă în mov, de Ziua Mondială Alzheimer

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 21-09-2024

Actualizat: 21-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: gov.ro

Palatul Victoria va fi iluminat sâmbătă seara în mov, cu ocazia Zilei Mondiale a Alzheimer, a anunțat Guvernul.

„Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în mov, culoare simbol a Zilei Mondiale a Alzheimer, din solidaritate cu persoanele care suferă de această boală si familiile lor”, a transmis Guvernul României.

Data de 21 septembrie este declarată zi internațională de luptă împotriva maladiei Alzheimer.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din totalitatea cazurilor de demență.

Este o afecțiune neurologică progresivă care afectează memoria, gândirea și comportamentul, ducând în cele din urmă la un declin cognitiv sever și la pierderea independenței.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri