Pământuri rare și diamante pentru Rusia - Botswana intenţionează să deschidă o ambasadă la Moscova

Autor: George Traicu

Publicat: 05-01-2026 08:20

Article thumbnail

Sursă foto: Bibalex

Botswana intenţionează să deschidă în curând o ambasadă la Moscova şi îşi propune să aprofundeze cooperarea economică cu Rusia, inclusiv în domeniul pământurilor rare şi al diamantelor, a declarat ministrul de Externe al Botswanei, Phenyo Butale, citat duminică de agenţia rusă de stat TASS.

Iniţiativa vine în contextul în care Rusia încearcă să îşi consolideze prezenţa în Africa, pe fondul confruntării geopolitice mai largi cu Occidentul.

”Credem cu tărie că Botswana este unul dintre cele mai bune locuri pentru investiţii, având în vedere stabilitatea sa politică şi economică. De aceea, încurajăm cu fermitate investitorii ruşi să vină în Botswana”, a declarat Butale, potrivit TASS.

Diamantele reprezintă un pilon central al economiei Botswanei, contribuind, în mod tradiţional, cu aproximativ o treime la veniturile bugetare ale statului şi cu circa trei sferturi la încasările din exporturi. Deschiderea către investiţii ruseşti în acest sector, dar şi în exploatarea pământurilor rare, reflectă dorinţa guvernului de la Gaborone de a diversifica parteneriatele externe şi sursele de capital.

Rusia are deja legături economice anterioare cu Botswana. Compania rusă Norilsk Nickel, cel mai mare producător mondial de paladiu şi un jucător major pe piaţa nichelului de înaltă calitate, a soluţionat în 2021 un litigiu cu guvernul Botswanei şi grupul BCL privind vânzarea unor active ale sale din Africa.

Planul de deschidere a unei ambasade la Moscova marchează un pas diplomatic semnificativ pentru Botswana şi semnalează o posibilă extindere a cooperării bilaterale într-o perioadă în care competiţia globală pentru resurse strategice, precum pământurile rare, se intensifică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri