Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Panică în SUA: Moscheea frecventată de ucigaşul din Orlando a fost incendiată

tatal atacatorului din orlando
Moscheea din Florida pe care o frecventa criminalul dintr-un club pentru gay din Orlando a fost ţinta unui incendiu premeditat luni, ziua sărbătorii musulmane a Sacrificiului, Eid al-Adha, au afirmat autorităţile locale fără să îndepărteze ipoteza unui act îndreptat împotriva musulmanilor, transmite AFP.

Masacrul săvârşit de Omar Mateen în numele grupării Stat Islamic, la 12 iunie în Pulse, în sud-estul SUA, a făcut 49 de morţi şi peste 50 de răniţi. A fost cel mai grav atentat comis în Statele Unite după cele de la 11 septembrie 2001, comemorate duminică.  "Nu ştim dacă este vorba despre o crimă motivată de ură sau numai despre un piroman, ştim doar că a fost un act criminal şi că incendiul a fost premeditat", a afirmat într-o conferinţă de presă un responsabil de la biroul şerifului comitatului St. Lucie, David Thompson. 

"Pentru că este un lăcaş de cult şi că faptele s-au derulat după comemorările de la 11 septembrie, cu siguranţă vom exploata această pistă", a adăugat el.  Pompierii au fost trimişi la faţa locului pentru a lupta cu incendiul după ce un apel de urgenţă, la orele 00.31 (04.31 GMT), a anunţat că a flăcările au cuprins acoperişul Centrului islamic din Fort Pierce, situat la circa 200 de kilometri nord de Miami.  Pe înregistrările camerelor de supraveghere difuzate de poliţie, se poate vedea un suspect care iese din moschee imediat după un flash luminos. Este vorba despre "un bărbat alb sau hispanic", potrivit unui comunicat al biroului şerifului. Aceasta a sosit "pe o motocicletă de tip Harley Davidson" duminică seară în jurul orelor 23.30. 

"Pe înregistrarea video, se pare că ţine în mână hârtie şi o sticlă plină cu un lichid. Bărbatul se apropie de partea dinspre nord-est a clădirii şi apoi se vede un flash, poate de la focul pe care l-a aprins. Apoi se vede un bărbat care se îndepărtează în fugă de clădire", potrivit sursei citate.  "Se poate vedea cum, imediat după flashul luminos, bărbatul îşi scutură o mână, ceea ce poate însemna că s-a ars", a adăugat poliţia, lansând un apel martorilor oculari.  Incendiul a fost stins în jurul orelor 05.00. Nu au fost înregistrate persoane rănite. Deocamdată, nu se cunoaşte amploarea pagubelor provocate de incendiu, dar pe fotografiile difuzate de poliţie faţa acestei foste biserici transformate în moschee este intactă, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.