Un proiectil a fost găsit, joi, în subsolul unei grădiniţe din municipiul Câmpulung Muscel, 28 de copii fiind evacuaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
"În subsolul unei grădiniţe din municipiul Câmpulung a fost găsit un proiectil. S-au evacuat 28 de copii şi cinci adulţi la o distanţă de siguranţă, iar din primele informaţii, nu ar fi un pericol", au anunţat reprezentanţii ISU Argeş.
La faţa locului a ajuns o autospecială de intervenţie a pompierilor. De asemenea, în vederea cercetării, identificării şi ridicării proiectilului se deplasează echipajul pirotehnic din cadrul ISU Argeş.
Panică într-o grădiniță din Argeș, un proiectil a fost găsit în subsol. 28 de copii au fost evacuați
Explorează subiectul
Articole Similare

169
Se aprind semnalele roșii: Pământul se apropie de un prag critic, spun climatologii. Cât timp va mai fi locuibil?
169

291
Polițist de frontieră, suspectat că a încercat să stoarcă bani de la un șofer bulgar cu o sancțiune inventată
291

18
Trei copii şi doi adulţi, răniţi într-un acicdent produs pe DN 73
18

24
Intervenţie a pompierilor după ce a fost anunţat miros înţepător într-un magazin din Baia Mare. Patru persoane, evaluate medical
24

3.760
'Ne jucăm de-a pieile roșii, ce facem aici? Două minute nu sunt un discurs' Crin Antonescu, ieșire furtunoasă după vizita lui Nicușor Dan la Washington
3.760

99
FOTO USAMV București a semnat contractul de finanțare pentru Centrul de Excelență AgroCliN, proiect strategic pentru neutralitate climatică în agricultură
99

81
O navă sub pavilion românesc s-a scufundat pe canalul Sulina
81

2.082
S-a descoperit o nouă formă de obținere a energiei: Pentru România ar putea fi o adevărată ”mină de aur”
2.082

670
Mihai Fifor îl critică pe Ilie Bolojan pentru reforma educației: V-ați propus să puneți la pământ viitorul țării?
670

1.237
Caz șocant în București! Un bărbat și-a dat foc în casă, cadavrul a fost descoperit de tată. A scris mesaje de adio pe pereți
1.237

142
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit oficiat slujba de înmormântare a unui preot din Techirghiol
142

23
Martor condamnat după ce a mințit sub jurământ într-un dosar de trafic de minori
23

2.678
Tragedie în Sectorul 5: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 10
2.678

















Comentează