Panică într-un bloc din Suceava: O femeie a scăpat ca prin miracol cu viață după explozia unei butelii

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 02-09-2019

Actualizat: 02-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video Observator.tv

O femeie în vârstă de 60 de ani a ajuns cu arsuri la spital, luni seara, în urma exploziei unei butelii într-un apartament de la etajul III al unui bloc din municipiul Rădăuţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, potrivit Agerpres.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autoplatformă şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Citește și: Rareș Bogdan, replică dură pentru Codrin Ștefănescu: ‘Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS’

Femeia a suferit arsuri la faţă, pe mâini şi picioare, iar un echipaj SAJ cu medic i-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care a fost transportată la spital.

Nu a fost necesară evacuarea de persoane, iar pagubele materiale nu au fost foarte mari, degradându-se elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier şi zugrăveala din bucătărie şi balcon.

Sursa citată a precizat că explozia a fost urmată de ''un început de incendiu'', care a fost stins de vecini până la venirea pompierilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri