Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa a ajuns în Letonia pentru o vizită de câteva ore

papa francisc

Papa a ajuns luni în Letonia pentru o vizită de câteva ore, dar cu o agendă încărcată care include o rugăciune cu reprezentanţii religiilor din această ţară, unde comunitatea catolică nu depăşeşte 20 %, relatează luni EFE, potrivit Agerpres.

Avionul companiei AirBaltic venind din Lituania a aterizat la Riga la 08:07 ora locală, iar papa Francisc a fost primit de preşedintele ţării, Raimonds Vejonis, într-o ceremonie de bun venit cu muzică şi dansuri tradiţionale. 

Papa s-a deplasat apoi la palatul prezidenţial pentru o reuniune cu şeful statului şi unde urmează să pronunţe un discurs în faţa autorităţilor. 

Suveranul pontif va depune apoi o coroană de flori la monumentul Libertăţii. 

Vizita papei în ţările baltice coincide cu centenarul declarării primei lor independenţe şi cu împlinirea a 25 de ani de la vizita papei Ioan Paul al II-lea, la doi ani după sfârşitul regimului sovietic.

Citește și: Ucraina trebuie să ia toate măsurile pentru a nu permite Federaţiei Ruse să domine în Marea Neagră şi în Marea Azov

Papa va participa apoi la întâlnirea ecumenică cu catolicii, ortodocşii şi protestanţii din această ţară, la Catedrala oraşului Riga (Riga Dome Cathedral). 

În ţară convieţuiesc aproximativ 20 % catolici cu 23 % luterani şi 11 % de ortodocşi. 

Sfântul părinte va vizita de asemenea catedrala catolică Sfantului Iacob din Riga şi sanctuarul de la Aglona, unde va oficia o slujbă în faţa a zeci de mii de catolici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.