Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa episcopilor brazilieni afirmă ca este posibilă depăşirea pandemiei prin unitate

vaticannews
papa

Sfântul Părinte a transmis joi, 15 aprilie a.c., un mesaj video episcopilor brazilieni cu ocazia celei de-a 58-a Adunări generale a Conferinţei Episcopale din Brazilia. «Doresc să mă adresez tuturor brazilienilor într-un moment în care această iubită ţară se confruntă cu una din încercările cele mai dificile din istoria sa» – a spus pontiful la începutul mesajului, exprimându-şi apropierea "faţă de sutele de mii de familii care plâng pierderea unei persoane dragi", scrie vaticannews.va/ro.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

Vatican News – 15 aprilie 2021. «Tineri şi bătrâni, taţi şi mame, medici şi voluntari, preoţi, bogaţi şi săraci: pandemia nu a exclus pe nimeni de la şuvoiul suferinţei. Mă gândesc în special la episcopii care au murit, victime ale pandemiei de coronavirus. Îl rog pe Dumnezeu să acorde persoanelor decedate odihnă veşnică şi să mângâie inimile întristate ale rudelor lor care, de cele mai multe ori, nu au putut nici măcar să-şi ia rămas bun de la cei dragi. Iar această plecare din lume fără posibilitatea unui rămas bun, această plecare în singurătatea cea mai profundă, este una din cele mai mari suferinţe ale celor care se duc dintre noi şi ale celor care rămân» – a spus Sfântul Părinte în mesaj.

Amintind că "proclamarea victoriei Domnului Isus asupra morţii şi asupra păcatului răsună încă între noi", pontiful a evidenţiat că anunţul pascal reînnoieşte speranţa în inimile noastre: «nu ne putem da bătuţi! După cum cântăm în aclamaţia la Evanghelie din Duminica Paştelui. Da, dragi fraţi, cel care a învins este alături de noi, Cristos a învins. Cristos a învins moartea. Să reînnoim speranţa că viaţa va ieşi victorioasă.»

«Credinţa noastră în Cristos cel înviat ne arată că putem depăşi acest moment tragic» – a continuat, evidenţiind că "speranţa ne dă curajul de a ne ridica", iar iubirea "ne îndeamnă să plângem cu cei care plâng, şi să întindem o mână de ajutor mai ales celor nevoiaşi, pentru ca ei să surâdă din nou".

«Este posibilă depăşirea pandemiei, este posibilă depăşirea consecinţelor ei, însă vom reuşi doar dacă vom fi uniţi» – a mai spus papa Francisc în mesajul adresat episcopilor brazilieni, cu ocazia celei de-a 58-a Adunări generale a Conferinţei Episcopale din Brazilia, îndemnându-i să fie instrumente de reconciliere şi unitate.

Pontiful îşi înalţă rugăciunea către Domnul cel Înviat, pentru ca Adunarea generală a episcopilor brazilieni "să dea roade de unitate şi reconciliere pentru întreg poporul brazilian şi în rândul Conferinţei Episcopale din Brazilia". De asemenea, papa Francisc a invocat unitatea "care nu este uniformitate ci armonie, acea unitate armonioasă care vine doar de la Duhul Sfânt".

A. Mărtinaş

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.