Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc, avertismente în primul său discurs din noul an

papa francisc

Papa Francisc, în primul mesaj al noului an, s-a arătat nemulţumit de lipsa de unitate în lume şi a avertizat împotriva unei vânători lipsită de suflet de care beneficiază doar o minoritate, scrie Reuters, citat de News.ro.

„Câtă dezbinare şi solitudine există în jurul nostru. Lumea este complet conectată, dar pare din ce în ce mai dezbinată”, a afirmat Papa la slujba sa tradiţională de Anul Nou la bazilica Sf. Petru.

Slujba de început de an vine după un an 2018 turbulent pentru papă, a cărui Biserică a fost marcată de un val de scandaluri sexuale în jurul lumii.  Papa Francisc nu a făcut nicio referire la aceste incidente, însă a făcut apel la creştini să rămână uniţi: „Unitatea contează mai mult decât diversitatea”.

El a avertizat şi că Biserica riscă să devină „un muzeu frumos al trecutului” dacă oamenii îşi pierd credinţa.

Papa Francisc a afirmat marţi că politica "nu este rezervată doar guvernanţilor" şi că fiecare "este responsabil de viaţa cetăţii", cu ocazia primei sale slujbe Angelus din 2019, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Nu credem că politica este rezervată doar guvernanţilor", a declarat Papa în prima zi a anului, când se marchează de asemenea şi Ziua Mondială a Păcii.

"Suntem cu toţii responsabili de viaţa cetăţenii, de binele comun, iar politica este pe atât de bună pe cât fiecare face ce trebuie în serviciul păcii", a adăugat Suveranul Pontif de la fereastra palatului apostolic de la Vatican, în Piaţa Sfântul Petru.

Citește și: Liviu Dragnea nu va merge la audieri - surse .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.