Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc AVERTIZEAZĂ: Lumea, la un pas de un RĂZBOI NUCLEAR

paginaderusia.ro
arma nucleara

Papa Francisc a spus luni că se teme de pericolul unui război nuclear şi că, în opinia lui, lumea se află acum „la limită”, scrie NEWS.RO, citând Reuters.

El a făcut acest comentariu înaintea vizitei în Peru şi Chile, ca urmare a alarmei false care a vizat statul Hawaii, sâmbătă, şi a provocat panică în rândul locuitorilor.

Întrebat dacă este îngrijorat privind izbucnirea unui război nuclear, Papa Francisc a spus: „Cred că suntem la limită. Chiar îmi este teamă de asta. Un accident este suficient să precipite lucrurile”.

El nu a făcut vreo menţiune la adresa Hawaii sau Coreea de Nord.

În timpul îmbarcării pentru Chile, oficialii de la Vatican au înmânat reporterilor exemplare ale unei fotografii făcute în 1945 în care apare un băiat japonez ducând pe umeri fratele ucis în urma atacului nuclear al Statelor Unite asupra Nagasaki.

„Am fost mişcat atunci când am văzut asta. Singurul lucru la care m-am putut gândi au fost cuvintele «frunctul războiului»”, a spus Suveranul Pontif, făcând referire la explicaţia foto. „Am vrut să fie replicată şi distribuită pentru că o imagine ca asta poate fi mai emoţionantă decât o mie de cuvinte. Din acest motiv am vrut să o împărtăşesc cu voi”.

Citeşte şi: Contract de MILIOANE de euro, SEMNAT în prezenţa lui Tudose, înainte de şedinţa CEX .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.