Reprezentanţi ai Vaticanului au vizitat deja oraşul filipinez Tacloban, zona cea mai afectată de taifunul Haiyan în toamna lui 2013, în cadrul pregătirilor pentru prima vizită a Papei în Filipine, cea mai mare ţară cu populaţie catolică din Asia. Circa 80 % din cei 100 milioane de locuitori sunt catolici şi Biserica îşi menţine o oarecare influenţă asupra moravurilor şi a politicii. Divorţul şi avortul sunt interzise în Filipine.
''Trebuie să pregătim naţiunea pentru a-l primi pe Sfântul Părinte, intrând prin mintea şi inima noastră în comuniune cu dragul nostru Papa Francisc, mesagerul păcii, iubirii şi apostolul săracilor'', a declarat preşedintele Conferinţei, arhiepiscopul Socrates Villegas, apreciind că, în următoarele luni, se aşteaptă la o creştere a emoţiei în ţară în legătură cu vizita Suveranului Pontif.
La rândul său, Arhiepiscopul de Manila, cardinalul Luis Antonio Tagle, a afirmat că Papa Francisc a cerut ca vizita sa în Filipine să fie una ''pastorală şi simplă''. ''El doreşte să se întâlnească cu persoane care au avut de suferit'', a precizat el.
''Populaţia creştină din Asia este fără îndoială redusă, în termeni numerici, dar ea este semnificativă'', şi ''Asia este importantă pentru evanghelizare'', i-a declarat Papa Francisc arhiepiscopului în cadrul unei recente întâlniri la Vatican, potrivit relatărilor cardinalului Tagle.
Peste 6.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul taifunului Haiyan, care a lovit în toamna lui 2013 estul şi centrul Republicii Filipine, cu rafale de vânt care au depăşi viteza de 300 km pe oră pe data de 8 noiembrie. Peste patru milioane de persoane au fost strămutate ca urmare a pagubelor produse de taifun în zonele de coastă.
Papa Francisc va fi cel de-al treilea Suveran Pontif care va vizita Filipine, după Paul al VI-lea în 1970 şi Ioan Paul al II-lea în 1981 şi 1995. Vizita în Filipine va fi cea de-a doua călătorie a Papei Francisc în Asia în decurs de câteva luni. El este aşteptat în Coreea de Sud în perioada 13-18 august 2014.
Sursa: Agerpres
Comentează