Papa Francisc i-a transmis lui Biden că se roagă pentru reconciliere

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-01-2021

Actualizat: 20-01-2021

Papa Francisc i-a transmis miercuri preşedintelui american Joe Biden că se roagă la Dumnezeu pentru a-i călăuzi eforturile în a aduce reconciliere în SUA şi între ţările din întreaga lume, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Citește și: Ilie Năstase a răbufnit după ce s-a scris că e în pragul falimentului:  Numai proștii spun asta

"Sub conducerea dumneavoastră, fie ca poporul american să continue să adune putere de la măreţele valori politice, etice şi religioase care au inspirat naţiunea (americană - n.r.) de la crearea ei. (...) Totodată, îi cer lui Dumnezeu, sursa înţelepciunii şi a adevărului, să vă ghideze eforturile pentru a sădi înţelegerea, reconcilierea şi pacea în interiorul Statelor Unite şi printre naţiunile lumii pentru a avansa pe calea bunului comun universal", a spus suveranul pontif.

Citește și: Anunțul Ministrului Sănătății! Încep demiterile: Vor exista schimbări peste tot

Într-un mesaj trimis imediat după ce Joe Biden a fost învestit, devenit al doilea preşedinte american catolic după John F. Kennedy, Papa Francisc şi-a exprimat de asemenea speranţa că noul lider de la Casa Albă va lucra pentru o societate marcată de justiţie, libertate şi respectarea drepturilor şi demnităţii fiecărei persoane, în special ale celor săraci, vulnerabili şi fără o voce.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri