Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc i-a vorbit în rusă Patriarhului Kirill: L-a chemat să-şi unească eforturile pentru pace în Ucraina

EPA
Papa Francisc Patriah Kiril

Şeful Bisericii Catolice a lansat un apel la adresa şefului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a-şi uni eforturile în vederea încheierii ostilităţilor din Ucraina, transmite luni DPA.

"Fie ca Sfântul Duh să ne schimbe inimile şi să ne transforme în aducători ai păcii, în special în Ucraina răvăşită de război", i-a scris papa Francisc în limba rusă patriarhului Kirill, cu ocazia Paştelui Ortodox.

De asemenea, papa Francisc i-a scris patriarhului rus despre "un nou răsărit" de care au nevoie oamenii din Ucraina, care să pună capăt "întunericului războiului".

”Dragă frate”, scrie pontiful în mesajul transmis patriarhului Kirill și publicat pe site-ul patriarchia.ru, ”fie ca Duhul Sfânt să transforme inimile noastre și să ne facă adevărați făcători de pace, mai ales pentru Ucraina, sfâșiată de război, pentru ca marea trecere pascală de la moarte la noua viață în Cristos să devină realitate pentru poporul ucrainean, care își dorește o nouă auroră care să pună capăt la întunericul războiului”.

”Simțim cu toții povara suferinței familiei noastre umane, strivită de violență, război și numeroase injustiții”, se citește în continuarea mesajului pe care papa l-a trimis patriarhului ortodox rus. ”Cu o inimă recunoscătoare”, spune Sfântul Părinte despre sărbătoarea Învierii, ”vedem încă o dată că Domnul a luat asupra sa tot răul și toată durerea lumii noastre”.

”Moartea lui Cristos a fost începutul unei noi vieți și al eliberării de legăturile păcatului, dar și o ocazie de bucurie pascală pentru noi, deschizând tuturor oamenilor calea de urmat pentru a trece de la umbra întunericului la lumina împărăției lui Dumnezeu”, scrie papa Francisc, care îndeamnă la rugăciune reciprocă ”pentru a duce o mărturie credibilă a mesajului evanghelic al lui Cristos înviat și al Bisericii ca sacrament universal de mântuire”, astfel încât ”toți oamenii să intre în împărăția dreptății, a păcii și a bucuriei în Duhul Sfânt”.

Patriarhul Kirill, care este un aliat ferm al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a susţinut invazia Ucrainei în ceremoniile religioase pe care le-a oficiat, notează DPA.

Într-un interviu oferit săptămâna trecută ziarului argentinian La Nación, papa Francisc a precizat că întâlnirea cu liderul ortodox rus, prevăzută pentru luna iunie, la Ierusalim, a fost anulată.

Cei doi lideri religioşi au discutat ultima oară, printr-o conexiune video, la 16 martie, aminteşte DPA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.