Papa Francisc va demisiona peste 5 ani

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 18-03-2015

Actualizat: 18-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pontificatul Papei Francisc va mai dura "alţi cinci ani", după care acesta va demisiona.

Într-un interviu pentru Rai Radio2, monseniorul Luigi Bettazzi, episcop emerit de Ivrea,  care a anticipat şi demisia Papei Benedict al XVI-lea, a fost rugat să explice de ce Francisc a declarat recent că pontificatul său va fi scurt.

"Cred că Francisc se gândeşte că dacă în câţiva ani nu se va mai simţi suficient de puternic, aşa cum a fost cazul lui Benedict, va demisiona pentru a deschide calea unui papă cu mai multă energie", explică Luigi Bettazzi.
Întrebat cât timp estimează că Francisc va rămâne papă, episcopul a răspuns, potrivit rfi.ro: "Pentru alţi cinci ani".

Papa Francisc s-a referit recent la faptul că pontificatul său va fi unul scurt. "Am sentimentul că pontificatul meu va fi scurt: patru sau cinci ani, nu ştiu, poate chiar doi sau trei. Doi deja au trecut. Este ca o senzaţie vagă. Poate este ca psihologia pariorului, care se convinge pe sine că va pierde, aşa că nu va fi dezamăgit, iar în cazul în care câştigă, va fi fericit. Nu ştiu. Dar simt că Domnul m-a pus aici pentru scurt timp", a declarat Papa.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri