Papa Francisc vizitează Bazilica Santa Maria Maggiore, în timpul recuperării după o dublă pneumonie severă

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 12-04-2025 18:25

Actualizat: 12-04-2025 21:25

Article thumbnail

Sursă foto: @vaticannews

Papa Francisc, care se recuperează după o dublă pneumonie severă, a vizitat sâmbătă Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma pentru a se ruga, a anunțat biroul de presă al Vaticanului pe Telegram, conform Mediafax.

Papa „a mers la începutul după-amiezii la Bazilica Santa Maria Maggiore și, în ajunul Duminicii Floriilor și al Săptămânii Sfinte, s-a rugat în fața icoanei Fecioarei”, a transmis Vaticanul.

Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, care se recuperează după o pneumonie severă, avut o serie de apariții surpriză în ultimele zile. Papa Francisc a apărut duminică în fața Bazilicii Sfântul Petru pentru a saluta credincioșii, înainte de a-i întâmpina pe Regele Charles al III-lea și Regina Camilla, în ciuda faptului că întâlnirea lor fusese inițial anulată, potrivit AFP.

El a vizitat, de asemenea, Bazilica Sfântul Petru joi pentru a inspecta lucrările de renovare și pentru a-și prezenta omagiile la mormântul lui Pius al X-lea, salutând din mers credincioșii și restauratorii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri