Papa va asista la jurământul depus de Garda Elveţiană pentru prima dată din 1968

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 03-10-2025 19:19

Article thumbnail

Sursă foto: Stefano Spaziani / ContactoPhoto / Profimedia

Papa Leon al XVI-lea va fi prezent sâmbătă la ceremonia jurământului depus de noii membri ai Gărzii Elveţiene, fiind primul suveran pontif care face acest lucru de la Paul al VI-lea în 1968, transmite vineri ANSA care citează surse din cea mai mică armată din lume.

Jurământul va fi depus sâmbătă la ora locală 17:00 în Curtea Sfântul Damasus (Papă între anii 366 şi 384), conform Agerpres.

"Provocările cu care se confruntă generaţia voastră sunt numeroase. Printre ele se numără chestiuni de mediu, schimbări economice, tensiuni sociale, revoluţia digitală, inteligenţa artificială şi alte realităţi complexe care necesită discernământ şi un simţ al responsabilităţii", s-a adresat Papa, vineri, gărzilor sale.

"Şederea voastră la Roma vă va ajuta să vă maturizaţi şi în aceste aspecte ale vieţii sociale. Mai presus de orice, vă chem să rămâneţi credincioşi Evangheliei şi valorilor fundamentale ale credinţei voastre creştine, în care sunteţi botezaţi şi convinşi de alegerile voastre. În acest An Sfânt, fie ca voi, prin simpla voastră prezenţă, să fiţi misionari ai speranţei pentru oamenii pe care-i veţi întâlni", a mai susţinut suveranul pontif.

Gărzile elveţiene, depun în mod tradiţional jurământul de credinţă pe 6 mai, dată în care este comemorată moartea a 147 de predecesori în timpul jefuirii Romei de către împăratul Carol al V-lea în 1527. Doar 42 de gărzi papale au supravieţuit atacului şi s-au asigurat că Papa Clement al VII-lea (Giulio de' Medici) a scăpat de ignominia capturării.

Fondat în 1506 de Papa Iulius al II-lea, corpul de elită este recrutat dintr-un grup de oraşe şi sate elveţiene care, timp de secole, au asigurat paza papei şi a Palatului Apostolic. În Evul Mediu şi în perioada Renaştere, elveţienii aveau reputaţia de a fi cei mai fiabili mercenari din Europa - luptători duri care aproape niciodată nu schimbau tabăra.

Condiţiile de recrutare sunt stricte. Candidaţii trebuie să fie bărbaţi necăsătoriţi, cu o înălţime de cel puţin 1,74 m, catolici practicanţi, să fi îndeplinit serviciul militar obligatoriu în Elveţia şi să aibă "un caracter fără pată". Gărzile elveţiene se înrolează pentru minimum doi ani. Gărzile poartă uniforme renascentiste tradiţionale şi iconice, galben-albastre şi roşii, completate cu piese de armură, despre care se spune că au fost proiectate, dar în mod apocrif, de Rafael sau Michelangelo.

În pofida aspectului desprins din Evul Mediu, militarii din Gărzile Elveţiene acţionează în mod frecvent şi în ţinute civile pentru a asigura securitatea papei şi ştiu cum să folosească pistolul, taserul sau puşca de asalt. Aceştia trec prin programe riguroase de antrenament şi recalificare în fiecare lună.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri