Premium
Campania din Republica Moldova pentru alegerea președintelui a intrat în ultima fază. S-a intrat în a doua jumătate, dar atmosfera este una de dezinteres total. Dezbaterile de la TV sunt puține și anoste, prost organizate. Temele de discuție sunt mai degrabă axate pe problematica guvernamentală și nicidecum pe atribuțiile prezidențiale. Cetățenii au o stare de lehamite, nu sunt pasionați de campanie, ba chiar ai putea spune că au o stare de indiferență totală. Aproape că nu le pasă cine câștigă.
În Moldova există o guvernare pro-europeană și două formule de opoziție la actuala guvernare. Opoziția pro-europeană reprezentată de Maia Sandu și Andrei Năstase. Și opoziția socialistă reprezentată de Igor Dodon, care și-ar dori rezilierea Acordului de Asociere și intrarea țării în Uniunea Euro-Vamală. Din păcate, mesajele opoziției pro-europene nu fac altceva decât să potențeze campania lui Igor Dodon. Maia Sandu și Andrei Năstase critică zi de zi actuala guvernare, îl au ca adversar direct pe Vlad Plahotniuc, cel care este șeful de facto al partidului de guvernământ, au mesaje radicale. În schimb, atacurile la Dodon sunt puține și fără consistență.
Atacurile la adresa PDM sunt de multe ori justificate, dar ponderea și duritatea lor, precum și lipsa atacurilor la adresa socialistului, nu fac altceva decât să încline balanța în favoarea lui Dodon. Miza geopolitică, continuarea traseului pro-european al Moldovei, este mult prea importantă ca să fie ignorată, iar opoziția pro-europeană tocmai asta face. O ignoră cu desăvârșire.
Efectul strategiei opoziției proeuropene: potențarea liderului socialist. De ce? Pentru că socialistul este mult mai credibil pe discursul de opoziție. Pentru că Dodon face asta de 4 ani, în timp ce Maia Sandu era ministru în guvernul care a condus Moldova în perioada în care se fura miliardul.
Dodon are discurs tipic de stânga, promite un trai mai bun, este perceput de către populație drept cel care îi poate scoate din sărăcie, în timp ce Maia Sandu are un discurs axat pe lupta anticorupție. La prima vedere ai spune că acest discurs prinde într-o țară marcată de corupție. Doar că, în Moldova, contrabanda este sport național, evaziunea fiscală este mai mult decât tolerată de către stat. Până și în România există conceptul ” a furat, dar ne-a făcut și nouă”, în Moldova vorbim deja despre un mod de viață.
Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns. O situație paradoxală. Candidatul Moscovei beneficiază de orice critică ce este adusă de către opoziția pro-europeană la adresa guvernării...pro-europene. Dacă îl mai pui și pe Ghimpu în această ecuație, care spune: „bine că e rău în Moldova, că așa vor înțelege moldovenii să facem unirea cu România”, te iei cu mâinile de cap.
Rezultatele din sondaje arată că Dodon va câștiga alegerile, indiferent de candidatul care se clasează pe locul secund, în primul tur de scrutin.
Diferența este mult prea mare între Dodon și al doilea clasat.
Dacă Lupu, candidatul PDM ( partidul de guvernământ), intră în turul 2, electoratul Maiei Sandu, extrem de radicalizat, nu îl va vota. Disursul împotriva PDM, axarea doar pe această direcție, portretizarea ca ”răul absolut” al țării, a făcut ca electoratul atras de Sandu să îl perceapă pe Lupu ca un pericol mai mare decât socialistul Dodon.
Dacă intră Maia Sandu, electoratul PDM probabil va sta acasă, în cazul în care nu va vota cu Dodon, mai ales după ce candidata PAS a depășit un nou prag al discursului, lansând un val de amenințări cu pușcăria la adresa liderului informal al Partidului Democrat, Plahotniuc.
Bătălia din ultimii ani între taberele pro-europene și-au spus cuvântul. Au lăsat urme adânci, au creat bariere de netrecut. Socialistul Dodon are aproape drum liber către președinție.
