Parchetul Naţional Financiar francez anchetează achiziţiile de active ale unor oligarhi ruşi

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 25-07-2022

Actualizat: 25-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Motion Array

Parchetul Naţional Financiar francez (PNF) a deschis la 1 iulie o anchetă privind bunurile achiziţionate în Franţa de oligarhi ruşi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, transmite luni AFP. Surse care cunosc dosarul au confirmat pentru agenţia respectivă o informaţie publicată de ziarul Le Parisien.

PNF, specializat în anchete penale complexe în domeniul economic, a transmis dosarul Oficiului Central pentru combaterea marilor infracţiuni financiare (OCRGDF), arată cotidianul, potrivit Agerpres.ro.

Ancheta a început după ce organizaţia neguvernamentală anticorupţie Transparency International a făcut la sfârşitul lui mai, la Paris, o plângere penală pentru spălare de bani, legată de bunuri achiziţionate în Franţa - posibil ilegal - de oameni de afaceri şi înalţi funcţionari care au legături cu Putin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri