Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parcul Industrial din localitatea ieșeană Miroslava, ocupat sută la sută - Vor fi create în total peste 2.500 de locuri de muncă

munca

Parcul Industrial din localitatea ieşeană Miroslava, cu suprafaţa de 46 de hectare, este ocupat în proporţie de sută la sută, aici urmând a fi create în total peste 2.500 de locuri de muncă, anunță news.ro.

Directorul Parcului Industrial Miroslava, Dorel Codină, a declarat pentru News.ro că zeci de companii au încheiat contracte pentru terenurile puse la dispoziţie, iar câteva firme şi-au deschis deja activitatea.

"Nici noi nu ne aşteptam ca totul să meargă atât de bine. În doi ani, s-au ocupat toate terenurile, gradul de ocupare este de sută la sută. Estimam că în şapte ani vom reuşi să ajungem aici, dar vin foarte multe solicitări. Sunt companii care activează deja în Iaşi şi se mută în parc, dar sunt şi firme noi. În total vor fi create peste 2.500 de locuri de muncă", a afirmat directorul Parcului Industrial Miroslava, Dorel Codină.

El a precizat că, pe fondul interesului ridicat al investitorilor, va fi deschis un al doilea parc, tot în comuna Miroslava, cu o suprafaţă de 25 de hectare.

Citește și: DOLIU în PSD - Unul din cei mai INFLUENȚI foști LIDERI s-a stins din viață

"Câteva hectare din parcul al doilea au fost date deja unui investitor german, care va construi staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Dar va fi în acest parc şi o companie importantă la nivel mondial. Nu-i putem da încă numele, pentru că nu avem acordul lor, dar este vorba de cel puţin o mie de locuri de muncă. Investiţia lor este uriaşă“, a mai spus Dorel Codină.

Directorul Parcului Industrial Miroslava, Dorel Codină, a mai spus că joi a fost parafată asocierea dintre Primăria Miroslava şi Consiliul Judeţean Iaşi, scopul fiind realizarea în comun a unor investiţii privind infrastructura necesară celor două parcuri.

Dorel Codină a afirmat că lipsa unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania creează mari probleme în regiune, el dezvăluind că au existat investitori care au refuzat să vină la Iaşi, întrucât nu există infrastructura necesară.

"Potenţialul este foarte mare, dar marile companii nu vin dacă nu au autostradă şi cale ferată. Am pierdut un investitor mare, pentru că nu avea cum să transporte marfa. Nu există nici autostradă, nici cale ferată rapidă. Nu poţi să aştepţi o zi ca marfa să ajungă de la Iaşi la graniţa de vest“, a mai spus directorul Parcului Industrial Miroslava.

Localitatea Miroslava este situată lângă municipiul Iaşi, fiind considerată cea mai bogată comună din judeţ. Surse din administraţia locală susţin că Miroslava numără 30.000 de locuitori, însă multe persoane preferă să aibă buletin de Iaşi, deşi s-au mutat la Miroslava, pentru a-şi putea da copiii la şcoli din municipiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.